Prima "investiţie" din banii de la Vocea României făcută de Cristina Bălan

Ultima actualizare:

    Cristina se află de câteva zile la Romafoto: arhiva personală
Cristina se află de câteva zile la Romafoto: arhiva personală

Mai bogată cu 100.000 de euro, câştigătoarea de la "Vocea României" şi-ar fi putut permite orice vacanţă, chiar şi una exotică după modelul vedetelor autohtone care au luat cu asalt Thailanda. Cristina Bălan nu a fost însă la fel de pretenţioasă şi a preferat o destinaţie mai aproape de casă. Cântăreaţa şi soţul ei au plecat câteva zile la Roma.

Cristina Bălan şi-a împlinit un vis. A revenit în muzică, dar a muncit enorm pentru a urca din nou pe scenă. I-au auzit multe urechile cât timp a fost sub îndrumarea lui Tudor Chirilă la "Vocea României", însă acum la mai bine de o lună de la "succes", solista şi-a permis să fugă într-o escapadă romantică cu soţul ei, Gabriel Bălan, care a fost de altfel şi cel mai aprig susţinător al ei la concursul de la Pro Tv.

Cristina şi Gabriel Bălan au aniversat trei ani de căsnicie chiar în ziua finalei
Cristina şi Gabriel Bălan au aniversat trei ani de căsnicie chiar în ziua finalei

Cei doi se află la Roma, unde au luat la pas străduţele şi profită din plin de zilele libere pe care le au pentru a petrece cât mai mult timp împreună. Cristina şi Gabriel Bălan au aniversat trei ani de la căsătorie chiar în ziua în care artista a primit marele titlu. Cei doi au împreună gemenii Toma David şi Matei Nikolas (2 ani şi jumătate).      

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
cezara dafinescu  jpg
irina shayk jpg
florin piersic facebook jpg
banner Ileana Stana Ionescu png
hyvlș jpg
image png
Ramona Manole jpg
alex dobrescu si prietenul lui jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net