Prima imagine de la "Ferma Vedetelor" din Cipru. Ce face Iulia Vântur

Ultima actualizare:
Iulia Vântur a ales să se urce într-un măslin
Iulia Vântur a ales să se urce într-un măslin

"Ferma Vedetelor", sezonul doi, va fi difuzată la PRO Tv începând cu 22 februarie, adică la o lună după ce echipa de filmare și cei 12 concurenți și-au început sejurul cipriot. Se pare că vedetele vor sta departe de țară trei luni, până la sfârşitul lui martie. Iulia Vântur, Nea Raţă şi fermierii au luat deja primul contact cu peisajul din Cipru, care se pare că este mult mai prietenos decât cel de la vechea fermă din Cocani, judeţul Dâmboviţa.

Înconjuraţi de măslini şi cu temperaturi de 10 grade în termometre. Aşa i-a aşteptat noua fermă pe cei 12 concurenţi  care s-au încumetat să 

şi facă bagajul pentru cea de-a doua ediţie a emisiunii de la Pro Tv. Iulia Vântur a ajuns şi ea la destinaţia care îi va fi ca o a doua casă pe parcurul celor trei luni de filmări şi a făcut publică prima imagine din Cipru. "Cocoţată" într-un măslin şi având în spate o piscină, blondina a subliniat că a revenit la obiceiurile din copilărie. "Unele lucruri nu se schimbă niciodată! Când eram copil îmi plăcea să mă caţăr în copacii din grădina bunicilor. Şi acum mă bucur la fel, ca un copil", a scris ea pe reţelele de socializare la descrierea unei fotografii din Cipru.  


    Iulia Vântur a ales să se urce într-un măslinfoto: arhiva personală
Iulia Vântur a ales să se urce într-un măslinfoto: arhiva personală

12 vedete au plecat spre ferma din Cipru, la începutul acestei săptămâni (luni, 18 ianuarie). "Ferma Vedetelor", sezonul doi, va fi difuzată la PRO Tv începând cu 22 februarie, adică la o lună după ce echipa de filmare și cei 12 concurenți și-au instalat pe insulă. cei care se vor lupta ăentru titlul de fermierul anului sunt solista de muzică populară Saveta Bogdan (69 de ani), cântăreţele Sorana (32 de ani), ex-A.S.I.A., şi Ami (26 de ani), Anda Ghiţă (46 de ani), fostă participantă la MasterChef şi soacra lui Pitbull – Ionuţ Atodiresei, cântăreaţa Maria Constantin (27 de ani), alături de soţul ei, afaceristul Marcel Toader (51 de ani). Din grupul masculin îi amintim pe luptătorul K1 Benny Adegbuyi (30 de ani), vedeta de televiziune Mircea N. Stoian (48 de ani), actorul Octavian Strunilă (34 de ani), alias Stiven din “Inimă de ţigan” şi actorul Paul Ipate (30 de ani), cunoscut din reclamele la o firmă de telefonie mobilă, acum iubitul frumoasei Jojo (Cătălina Grama).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
image
actualitate.net
image
actualitate.net