Îl părăseşte Moni pe Irinel Columbeanu?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După câteva luni de linişte în care nici domnul, dar nici doamna Columbeanu nu s-au mai aflat pe prima pagină a ziarelor, cuplul de la Izvorani, Moni şi Iri revine încet şi sigur în centrul atenţiei publicului "devorator" de mondenităţi.

Iar dacă în perioada anterioară, Columbenii epatau, se lăudau şi prezentau în detaliu frumoasa şi luxoasa lor viaţă de bogătaşi, acum situaţia e cu totul pe dos. Cei doi nu mai vor să apară la gazetă, viaţa lor e monotonă şi ternă, iar dragostea afişată ostentativ acum un an a dispărut complet.

simeon stalpnicul png

Cel puţin asta se vede din exterior, situaţie la care se adaugă şi zvonurile despre o ruptură profundă între Moni şi Iri.

Mai mult, doamna Columbeanu a declarat răspicat că s-a maturizat şi e în stare să-şi ia viaţa în propriile mâini, să aibă grijă de ea şi de fiica sa Irina.

Apoi, revista Star dă ca sigură plecarea ei în străinătate: "Moni se mută definitiv din România", titrează publicaţia pe prima pagină a ediţiei actuale, cu precizarea că "Scorpia de la Izvorani" şi cumpărat un apartament de lux în Los Angeles, unde va locui împreună cu fiica şi mama sa.

"Voi încerca s-o iau pe Irina cât mai des cu mine, e oribil să fiu departe de ea. Va înţelege ea când va fi mare că fac lucrurile astea pentru ea", preciza Moni, cu câteva zile în urmă.

simeon stalpnicul png

Desigur, unii vor spune că presa speculează foarte mult, însă înainte de a ajunge la un asemenea verdict nu ar fi rău să amintim despre recent încheiatul sezon estival, în care Iri şi Moni nu au fost surprinşi împreună, situaţia fiind la polul opus.

Monica Columbeanu a fugit la Londra în braţele lui Richard?

Richard confirmă: «Da, am făcut sex cu Monica Columbeanu!» VIDEO,

Iri a băut în club la mare până la şase dimineaţa!

Columbeanu, dărâmat de infidelităţile Monicăi

Irinel a fost surprins de mai multe ori singur pe litoral, întorcându-se dimineaţa beat din club sau petrecând de zor noapte de noapte cu tot felul de piţipoance găsite prin localurile constănţene.

În tot acest timp Moni alerga de zor prin Europa şi America, prezentări de modă şi tot felul de evenimente mondene sau prin braţele avocatului englez Richard. În scop profesional spune ea, adăgând că a câştigat o sumă frumoasă de bani şi e gata să fie independentă, să nu mai depindă de altcineva.

"N-am timp de vacanţă. Dacă e să mai plec undeva, e tot în interes profesional. Gata, am crescut şi eu, trebuie să am grijă de Irina, sunt în poziţia în care pot să-mi iau viaţa în propriile mâini şi să am grijă de fiica mea.

Trebuie să-ţi faci singur o bază. Nu e reconfortant să depinzi de altcineva, să nu fii independent", a declarat Monica pentru  ziarul Ring.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
index webp
Cristian Popescu Piedone afișând tricoul cu mesajul „Și eu sunt interlop” png
image png
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
earthworm 686592 1280 jpg
belgium 6497401 1280 jpg
pestera Farcu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net