Oana Mareş, singură la cârma celui de-al doilea sezon al emisiunii de la TVR 2

Ultima actualizare:

    Oana Mareş revine pe micile ecrane cu al doilea sezon al emisiunii Oanaapp (TVR 2)foto: TVR
Oana Mareş revine pe micile ecrane cu al doilea sezon al emisiunii Oanaapp (TVR 2)foto: TVR

Oana Mareş revine în această toamnă pe micul ecran cu un nou format al emisiunii Oanapp, difuzată la TVR 2. Poritectul găzduit de vedetă devine platforma unde invitatii, alături de telespectatori, își vor exprima părerea despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru în plan social, economic, monden, dar și despre tendințe sau statistici. În cel de-al doilea sezon, în emisiunea difuzată în direct de TVR 2, de la ora 15:00, de luni până joi (vineri Best of), gazda Oana Mareș, alături de trei invitați, vor dezbate trei dintre cele mai arzătoare subiecte ale zilei. În sezonul trecut, ea a avut două ajutoare în platou.

Știrile și tot ceea ce se întâmplă în societate sunt temele de discuție, iar vedetele și specialiștii, oaspeți la masa Oanapp, le vor analiza pornind de la cauză și până la efect. Bonus, de la invitați, telespectatorii vor afla și noutăți profesionale și personale: proiecte îndeplinite, planuri și picanterii. Nu vor lipsi live-urile și nici mesajele și telefoanele în direct. Alături de ea, Oana îi va avea pe telespectatori cu reprize de live pe Facebook. În noul sezon, pe lângă aceste boutăţi, Oana Mareş va fi singura gazdă a show-ului. Alături i-au fost Andrei Foday, campion mondial la 2 sporturi din domeniul artelor marțiale, şi Ceanu Zheng, singurul vlogger chinez din România, ambii studenţi la Universitatea Bucureşti. 

Care este publicul ţintă al emisiunii Oanaapp

„Este un an important pentru noi ca țară și este bine să analizăm, să ne exprimăm, să fim vocali și să ne punem întrebări. Așa că, încă o «platformă» în care vedetele, dar și cei de acasă să ne spună ce cred și ce simt despre ceea ce aflăm via media în fiecare zi, nu poate fi decât bine primită. Temele alese vor fi știrile zilei. Invităm la masa Oanapp oameni cunoscuți și repectați, fiecare în domeniul său, dar și pe telespectatori. «Platforma» este chiar noul Oanapp, varianta îmbunătățită special pentru voi. Cei de acasă își vor putea scrie părerile, noi le vom citi și comenta. Sperăm ca fiecare să vină cu opinii argumentate și, de ce nu, cu soluții despre cum putem să devenim o variantă mai bună a noastră și să aducem un plus în societate. Pornind de la știre, în 48 de minute puteți afla cum ne afecteaza pe fiecare ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu bune și cu rele: de la schimbări majore în societate sau noutățile mondenilor noștri, până la evenimente marcante”, a subliniat Oana Mareș. Vedeta se adresează telespectaorilor cu vârste cuprinse înzre 30 şi 60 de ani, cu studii medii şi superioare.

Oanapp este o emisiune interactivă difuzată în direct de TVR 2, de la ora 15:00, de luni până joi (vineri Best of). 

Citeşte şi:

Oana Mareş renunţă la televiziune? Ce spune despre asta

FOTO A terminat cu alăptatul! Oana Mareş a plecat într-o vacanţă doar cu iubitul ei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net