A negociat cu soțul și a câștigat. Ce nume a ales Andreea Bănică pentru băiețelul ei

Ultima actualizare:

    Andreea Bănică a născut un băiețelFoto: Facebook
Andreea Bănică a născut un băiețelFoto: Facebook

Duminică, 20 noiembrie, Andreea Bănică s-a externat din spitalul în care a adus pe lume un băiețel. Întreaga familie nu-și mai încape în piele de fericire, dovadă fiind și modul în care soțul și fiica lor au așteptat-o acasă: cu flori, baloane și cadouri. Lucian Mitrea, soțul cântăreței, este bucuros că are și un băiețel, dar între el și vedeta familiei au apărut neînțelegeri cu privire la numele pe care îl va primi micuțul lor.

Nu de puține ori de-a lungul celor nouă luni de sarcină, Andreea a pomenit despre aceste clinciuri, dar ea a avut câștig de cauză. Lucian voia un singur prenume, dar mămica a insistat pentru două. Despre cum s-au terminat negocierile între cei doi soți, dar și despre numele ales, artista a scris pe blog.

"Lucian a venit la spital în a 3-a zi de după naștere și mi-a spus cu sufletul deschis că băiețelul se va numi așa cum îmi doresc eu. Poate ați citit deja în presă sau ați văzut declarații în care spuneam că îmi doresc două prenume, iar Lucian unul singur. Aveam deja primul prenume, ANDREI și am început să punem pe hârtie toate prenumele care ne plăceau și se potriveau cu Andrei. I-am arătat că cel mai potrivit este cel ales de mine- NOAH. Andrei este numele pe care și l-a dorit foarte mult Lucian, iar mie mi-a plăcut mult Noah. Așadar, băiețelul nostru se va numi NOAH ANDREI MITREA BĂNICĂ! "

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Un avion militar ucrainean a intrat în spațiul aerian al României  A fost interceptat și escortat pentru aterizare imediată la Baza 95 Aeriană Bacău jpeg
image
image
image
image
image
image
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net