A murit Marian Dârță, stilistul vedetelor, după o lungă suferință

Ultima actualizare:
Marian Dârță a murit, după o luptă grea cu cancerul
Marian Dârță a murit, după o luptă grea cu cancerul

Marian Dârță a murit în noaptea de duminică spre luni. Stilistul vedetelor a pierdut lupta cu o boală cumplită, care îl măcina de ani de zile. Medicii îl avertizaseră că nu îi mai pot face nici o intervenție chirurgicală, deoarece există riscul ca stilistului să îi cedeze organismul și să moară pe masa de operație.

Marian Dârță a murit în spital, la vârsta de 47 de ani, după o suferință cumplită. La sfârșitul anului trecut, stilistul vedetelor anunța că nu mai există nicio speranță pentru el, în condițiile în care cancerul recidivase.

„Azi am fost la medicul care m-a operat ultima oară și mi-a zis că nu mă mai poate opera! Nu se mai bagă pentru că e prea gravă stiuația și că riscul e să mor pe masa de operație. Așa că nu mai am șanse să trăiesc. Nu știți ce e în sufletul meu și cum am primit vestea. Aștept din luna mai un medicament pe care statul român nu mi l-a dat nici până acum” Acest medicament mi-ar fi oprit creșterea tumorii. Nu știu ce să fac. Cum să aștept moartea? Zilele îmi sunt numărate, oameni buni. Mor din cauza unui sistem medical mafiot, corput, plin de birocrație. Iubesc viața. Iubesc familia. Iubesc prietenii. Cer iertare tuturor.”


    Marian Dârță a suferit mai multe operații la cap după ce a fost diagnosticat cu cancerFoto: captură Pro Tv
Marian Dârță a suferit mai multe operații la cap după ce a fost diagnosticat cu cancerFoto: captură Pro Tv

Stilistul vedetelor a aflat în iunie 2015 că boala lui recidivase pentru a patra oară. La vremea respectivă, Dârță a făcut un apel disperat pe contul personal de Facebook.

"Fac un apel la oameni... la cei care mă cunosc şi la cei care nu mă cunosc, la cei care mă iubesc, la prieteni, la duşmani, la milionari. Vreau să strig în gura mare, nu vreau să mor!!! Vreau să trăiesc, ajutaţi-mă să trăiesc! Am aflat că, cancerul, care îmi macină, trupul a recidivat. Acel fibrosarcom nenorocit care trăieşte în mine a început să crească şi cu ajutorul vostru îl pot învinge. rezultatul RMN este, citez: «Aspect IRM ce sugerează recidiva tumorală la nivelul părţilor moi retroauriculare şi cervical, cu extensie intracraniană extranevraxială şi invayia osului drept». Oameni buni, vreau să trăiesc. Trebuie să fac tratament şi bugetul nu-mi permite. Acest medicament nu este compensat şi nici gratuit. Sistemul nostru de asigurări pentru care noi am plătit şi plătim impozite o viaţă întreagă nu ne permite accesul la medicamente care ne pot salva viaţa. Acest tratament cistă 4.000 de euro pe lună şi este singura mea şansă. Dumnezeieşte nu am cum să fac rost de aceşti bani care să îmi asigure tratamentul pentru un an de zile. De aceea, îngenuchiez în faţa voastră şi vă rog cu ultima fărâmă de speranţă, ajutaţi-mă! Mă rog la bunul Dumnezeu cu pioşenie având speranţa în oameni că Prea Sfântul mă va ajuta", a scris îndurerat Marian Dârţă.

Marian Dârță a fost diagnosticat cu tumoare malignă la cap și anevrism în 2013. Era, la vremea respectivă, un personaj al lumii mondene bucureștene și unul dintre cei mai apreciați stiliști. Operațiile și tratamentele costisitoare l-au adus în scurtă vreme la sapă de lemn și l-au obligat să-și vândă vila cu piscină, pentru a se muta cu chirie. Boala a recidivat în mai multe rânduri, iar medicii i-au dat foarte puține șanse de supraviețuire.

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
banner sonia trifan png
banner Anamaria Ferentz png
Theo Rose si Denis Hanganu Clanul Foto Pro TV  jpg
"Sunt eu atât de fericită!", a mai completat Octavia Geamănu
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net