Mizerie de nedescris în apartamentul din București al lui Carmen Harra. Imagini șocante

Ultima actualizare:
Bucătăria lui Carmen Harra, un dezastru
Bucătăria lui Carmen Harra, un dezastru

De aproape 10 ani, Carmen Harra se chinuia să-și recupereze un apartament din București. A reușit să pună mâna pe imobil, însă starea în care l-a găsit este deplorabilă. Chiar dacă se află în buricul Capitalei, apartamentul locuit până acum de diverși chiriași este plin de mizerie și are multe stricăciuni, motive pentru care celebrul parapsiholog trebuie să bage bani buni pentru a-l reamenaja.

Stabilită peste Ocean de ani buni, Carmen vine deseori și în țară, căci are numeroase apariții pe la televiziuni, însă până acum a fost nevoită să dea sume importante pentru a se caza la diverse hoteluri. A crezut că recuperarea locuinței o va ajuta să economisească acești bani, însă lucrurile nu vor intra pe un făgaș normal atât de rapid.

Fosta componentă a trupei Trio Expres a încercat să stea de vorbă cu foștii chiriași pentru a-i convinge să-și ia toate obiectele și să nu lase mormanele de haine pe care le-a găsit în mijlocul casei, dar aceștia au început să o înjure și să o acuze că și-a însușit bani și bijuterii care rămăseseră în apartament.

Cele două băi ale apartamentului din Capitală sunt mizerabile
Cele două băi ale apartamentului din Capitală sunt mizerabile

"Înăuntru am găsit o mizerie de nedescris după ultimii chiriași: un miros insuportabil, haine murdare lăsate morman într-o cameră, pereții murdari, afumați și plini de pânze de păianjen, vase murdare în bucătărie, aragazul plin de grăsime și resturi de mâncare, ambele toalete într-o stare deplorabilă, piese de mobilier uzate și o oliță plină cu urină. Mi s-a făcut rău și mi-a venit să vomit de la atâta mizerie și miros urât.

De mai bine de o lună îi rog pe foștii chiriași să-și ia toate obiectele din casa mea, însă ei mi-au răspuns înjurându-mă. Ei susțin că în casă au rămas bijuterii și bani, însă am martori că aici nu există bijuterii și nici măcar un leu... nu au lăsat niciun obiect de valoare. Tot ce au lăsat va fi ambalat corespunzător și evacuat din casa într-un spațiu de unde își pot ridica toate obiectele. Dintre obiectele mele nu mai există absolut nimic în această casă. Aveam mobilă din lemn masiv, un tablou uriaș foarte valoros, covoare cusute manual, candelabre... Totul a dispărut", a declarat vedeta pentru ziarulring.ro.


    Cele două băi ale apartamentului din Capitală sunt mizerabileFoto: ziarulring.ro
Cele două băi ale apartamentului din Capitală sunt mizerabileFoto: ziarulring.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
Horia Moculescu are încă planuri mari după ce ajunge acasă de la spital
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net