Mihai Trăistariu: «Pe Alex Florea l-am ajutat să debuteze în muzică»

Ultima actualizare:

    Mihai Trăistariu a fost învins de fostul elev, la Eurovision
Mihai Trăistariu a fost învins de fostul elev, la Eurovision

Mihai Trăistariu (40 de ani), marele învins al Finalei naționale Eurovision, a fost, surpriză!, cel care, la debut, i-a întins o mână de ajutor lui Alex Florea (25 de ani), reprezentantul nostru la marea competiție din Ucraina.

„Pe Alex Florea l-am cunoscut când avea 16 ani. O dispeceră de la firma de taxi pe care o aveam mi-a spus că are un verişor foarte talentat care vrea să cânte. Ne-am întâlnit şi l-am îndrumat în carieră. Iar apoi a participat la diversele concursuri de talente, de unde îl ştie toată lumea, adică „Vocea României” şi „X Factor”.

Dar a încurajat-o, de-a lungul anilor, și pe partenera de scenă a lui Alex: ”Pe Ilinca am premiat-o la un concurs, i-am dat 10, tocmai pentru aceste yodel-uri, care sunt inedite. Piesa cu care merg ei la Eurovision, «Yodel It» e ieşită din tipar, ştiam că voi concura cu ei şi că sunt buni, potenţiali câştigători. Sunt tineri, talentaţi, în sondaje sunt pe locul 10 la pariuri. În Top 10 e OK!”, a povestit Mihai Trăistariu pentru Click!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Crina Abrudan și Cristi Brancu cu familia lui au ales Dubaiul pentru Crăciun și Revelion
ramona olaru alex bodi colaj instagram jpg
Adina Buzatu, gânduri din Dominicană
Ritualul lui Wilmark pentru noaptea de Revelion  Cum și-a uimit vecinii și de ce nu mai aleargă cu valiza în jurul blocului  “Împăturesc bancnotele într-un mod anume, ca un simbol al prosperității”
andreea esca instagram jpg
Florin Zamfirescu FOTO Captură video
banner Francisca jpg
banner Dan Negru
image
actualitate.net
image
actualitate.net