Mihai Constantinescu, asaltat de fani şi când mănâncă porumb

Ultima actualizare:

    Mihai Constantinescu are fani de toate vârstele fotografii: Mihai Ionescu
Mihai Constantinescu are fani de toate vârstele fotografii: Mihai Ionescu

La cei 70 de ani, Mihai Constantinescu este într-o formă de zile mari. Ca-n fiecare an, şi-a mutat reşedinţa de vară la mare, unde animă şi încântă auzul spectatorilor, la grădinile de vară de pe Litoral. Fotoreporterii Click! l-au surprins în timp ce devora cu poftă un porumb copt, la care n-a renunţat nici atunci când prichindeii s-au strâns în jurul lui pentru o poză.

Mihai Constantinescu are o vară plină. După ce a petrecut o scurtă vacanţă alături de mult mai tânăra lui iubită, Simona Secrier (43 de ani), în Italia, solistul s-a întors la mare să presteze. Cântăreţul a lansat peste 20 de albume în 37 de ani, iar multe dintre piesele sale sunt şi acum cântate cu aceeaşi plăcere: „O lume minunată”, „Sus în deal (e o casă)”, „Iubiţi şi câinii vagabonzi”. 

După ce a susţinut un spectacol într-una din grădinile de vară ale Constanţei, interpretul s-a relaxat câteva minute la ceas de seară pe o băncuţă din staţiunea Mamaia. Nu a putut ceda mirosului îmbietor de porumb care era mai la tot pasul, aşa că şi-a cumpărat unul din care a înfulecat cu poftă. Îmbrăcat în trend, cu o pereche de blugi, un tricou portocaliu la care a asortat şireturile de la adidaşi şi o borsetă atârnată de gât, îndrăgitul cântăreţ a fost reperat imediat de fani.

Concurenţii de la «Iadul Bucătarilor» s-au mutat pe Litoral
Concurenţii de la «Iadul Bucătarilor» s-au mutat pe Litoral

O familie cu o fetiţă s-a apropiat şi l-a rugat să facă o poză împreună. Cordial, cântăreţul s-a ridicat imediat, ba mai mult s-a lăsat pe vine pentru ca micuţa fană să aibă parte de poza mult dorită. Singurul inconvenient pare să fi fost porumbul, la care cantautorul nu a renunţat nici când s-a declanşat bliţul telefonului. Până la urmă, toată lumea a fost mulţumită. Fetiţa a plecat acasă cu poza, iar Mihai şi-a terminat cu poftă porumbul. 

Vama Veche, asaltată de turişti

Staţiunea Vama Veche e plină de turişti
Staţiunea Vama Veche e plină de turişti

Vama Veche ori “satul de la graniţa cu Bulgaria”, aşa cum îi spun străinii, cucereşte tot mai mulţi turişti în fiecare an. Unii vin din obişnuinţă, alţii ajung din curiozitate sau aduşi de prieteni. Zilele acestea staţiunea a fost neîncăpătoare, iar weekendul o să mai aducă cu siguranţă valuri de turişti. Mulţi tineri şi-au instalat corturile lângă plajă, iar alţii şi-au întins cearceafurile şi s-au bronzat până la apusul soarelui. Nici şezlonguri nu mai erau libere. Îndrăgostiţi, copii, bunici, cu toţii s-au relaxat sub razele soarelui şi s-au bălăcit în mare. Peisajul de vacanţâ era stricat însă, puţin, de mormanele de alge aduse la mal de valuri. 

Concurenţii de la «Iadul Bucătarilor» gătesc în mijlocul turiştilor


    Concurenţii de la «Iadul Bucătarilor» s-au mutat pe Litoral
Concurenţii de la «Iadul Bucătarilor» s-au mutat pe Litoral

Spectacol gastronomic pe faleza din Mamaia. Trecătorii îi pot vedea la lucru în fiecare seară pe concurenţii de la Iadul Bucătarilor (emisiunea din grila postului Antena 1). Îmbrăcaţi în negru, cu bonete şi mănuşi pe cap, tinerii toacă legume, flambează preparatele sau pregătesc deserturi care îi lasă mască pe clienţi, dar şi pe cei care sunt în trecere. Concurenţii vor să câştige un ban în plus aşa că s-au angajat toată vara pe Litoral, la un restaurant celebru de pe faleza din Mamaia. 

Românii fac coadă la ferma de scoici

Una dintre cele mai interesante atracţii de pe litoralul Bulgariei este ferma de scoici de la Dalboka. Locul situat foarte aproape de Vama Veche, unde iubitorii de scoici se simt într-al nouălea cer. Aici se află şi un restaurant (la 50 de km de Vama Veche), care este plin mai tot timpul de români. Dovadă stau zecile de maşini cu numere de România din parcare, surprinse de fotoreporterii Click!. Turiştii pot mânca midii gătite în fel şi fel, creveţi, raci şi melci. Restaurantul se află la 50 de km de Vama Veche şi este recunoscută în lumea întreagă. Mâncarea este proaspătă şi ieftină, servirea impecabilă, iar peisajul te lasă fără cuvinte. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net