Marioara Zăvoranu a murit: Oana ar fi plănuit asta

Ultima actualizare:
Oana Zăvoranu şi mama ei au reînceput în ultimele luni scandalul în familie
Oana Zăvoranu şi mama ei au reînceput în ultimele luni scandalul în familie

Relaţia dintre Oana Zăvoranu (41 de ani) şi mama ei a fost una tensionată. Cele două s-au certat, s-au împăcat şi iar s-au certat. Când Marioara Zăvoranu a murit vineri, Oana şi mama sa erau din nou certate, din cauza averii. Neînţelegerile dintre ele au fost atât de serioase încât, în trecut, Oana chiar s-ar fi rugat ca mama ei să moară.

Marioara Zăvoranu a murit vineri dimineaţa, la 67 de ani, după ce a stat peste trei luni internată la Spitalul Fundeni. Femeia suferea de insuficienţă renală cronică, diabet şi boli de inimă. Oana a declarat că, din punctul ei de vedere, s-a făcut dreptate şi că, deşi a plecat în lumea celor drepţi, Marioara Zăvoranu va sta tot chircită. 

În trecut, Oana a mai dorit moarte mamei sale. Conform vrăjitoarelor Vanessa şi Melissa, la care bruneta a apelat de mai multe ori pentru a desface vrăji şi blesteme şi cu care Oana s-a judecat, vedeta s-a rugat pentru moartea Marioarei. 

"Oana se ruga în urmă cu câţiva ani ca Marioara să moară. Astea sunt blestemele ei. Şi-a făcut-o singură", au spus cele două vrăjitoare, referindu-se la faptul că Marioara Zăvoranu, care a murit vineri, s-a îmbolnăvit din cauza Oanei. 

Marioara Zăvoranu a murit: "Consider că s-a făcut dreptate"

Faptul că Marioara Zăvoranu a murit nu pare să o înduplece pe Oana. Bruneta a declarat că din punctul ei de vedere s-a făcut dreptate. 

"Dormeam şi am fost trezită din somn! Acum, ce să spun, fiind o persoană credincioasă, consider că s-a făcut dreptate. Consider că justiţia Divină la un moment dat îşi spune cuvântul, iar dacă ea nu mai este înseamnă că Dumnezeu şi taţii mei au dorit să o aibă lângă ei. Ea s-a dus în lumea celor drepţi, deşi ea nici în lumea celor drepţi nu va fi dreaptă, ci chircită", a spus Oana Zăvoranu.

Marioara Zăvoranu a murit: "Mă sună, mă înjură şi mă blesteamă" 


    Oana Zăvoranu şi mama ei au reînceput în ultimele luni scandalul în familieFoto Click!
Oana Zăvoranu şi mama ei au reînceput în ultimele luni scandalul în familieFoto Click!

Deşi Marioara Zăvoranu, care a murit vineri, a spus că Oana a pornit cel mai recent scandal, când i-a cerut averea, bruneta a povestit că mama ei a fost cea care a început cearta. Marioara ar fi sunat-o şi ar fi înjurat-o de mai multe ori. 

"Ea mă sună, mă înjură şi mă blesteamă, iar eu am blocat-o pe telefon. M-a sunat de pe alte numere, le-am blocat şi pe acelea. Nu mai suport să o aud înjurându-mă", a spus Oana. 

Ea mai adăugat că Marioara Zăvoranu, care a murit vineri, nu ar fi dorit-o pe Oana şi a păstrat sarcina doar pentru că tatăl Oanei a obligat-o. 

"Mi-e jenă de acţiunile mamei în ceea ce mă priveşte. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să stârnesc sentimentele materne ale mamei mele. Mereu a spus că nu m-a vrut şi că m-a făcut cu sila pentru că a obligat-o tata să mă păstreze, ameninţând-o cu miliţia. Mă priveşte ca pe un duşman. Tata a murit chinuit pentru că e greu să trăieşti cu mama. Ea nu m-a dorit. Nici măcar nu este imobilizată la pat. Fumează în permanenţă", a spus Oana Zăvoranu, la emisiunea "Un show păcătos", de la Antena 1.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net