Mădălina Ghenea, criticată pentru pictorialul cu fetiţa: «Mamă-vampă cu copil-breloc!»

Ultima actualizare:

    Aceasta este imaginea cu Mădălina şi fetiţa ei pentru care fanii i-au spus că ţine copilul ca pe un obiect Foto: arhivă personală
Aceasta este imaginea cu Mădălina şi fetiţa ei pentru care fanii i-au spus că ţine copilul ca pe un obiect Foto: arhivă personală

E clar ca lumina zilei că oricât de deschise ar fi vedetele cu fanii lor nu îi pot mulţumi niciodată pe toţi. Dacă până acum era întrebată de ce nu-i arată chipul fetiţei pe care o are cu Matei Stratan, când a făcut-o, Mădălina Ghenea a fost pusă la zid şi acuzată că se pune mai mult pe ea în valoare şi că din poze lipseşte acea conexiune dintre mamă şi fiică.

Mădălina Ghneea a intrat iar în gura fanilor săi, care parcă îi urmăresc toate mişcările greştite ca să o certe. De data aceasta, focoasa şatenă a primit reproşuri după pictorialul din Revista Elle, unde ne-a prezentat-o pentru prima dată pe fetiţa ei Charlotte, rodul dragostei cu Matei Stratan. Actriţa a a schimbat mai multe ţinute, extrem de sexy, în timp ce bebeluşul celor doi a pozat fără hăinuţe. Aceasta a fost prima şedinţă foto în care Mădălina Ghnea şi fiica ei, ce îi seamănă leit tăticului Matei Stratan, au pozat împreună, dar imaginile cu cele două fete ale lui Matei nu au fost pe gustul tuturor fanilor actriţei, care i-au lăsat comentarii acide pe contul ei de Instagram, acolo unde vedeta a publicat o serie de fotografii.    

"Nu te onorează acest pictorial. Nu transpare nimic din candoarea pozelor pe care le postezi tu cu micuța pe Instagram. Ai fost consiliată prost. Are și Alina Pușcaş un editorial similar în revista Viva!, în care mama cu privire de divă absolută ține copilul că pe un obiect incomod.


    Alina Puşcaş (Antena 1), într-un poctorial similar cu băieţelul ei în Viva!foto: Viva!
Alina Puşcaş (Antena 1), într-un poctorial similar cu băieţelul ei în Viva!foto: Viva!

Mi-ar fi plăcut să te văd într-un pictorial precum Nicole Trunfio pt Elle Australia, cred că și tu încă alăptezi, dar probabil că Elle România n-ar fi făcut în veci un astfel de pictorial cu tine, aici e mai apreciată mama vampă cu copil-breloc și cred că tu nu ești deloc așa", i-a scris o persoană care îi urmăreşte activitatea pe reţelele de socializare.


    Nicole Trunfio, cu bebeluşul la sân, pe coperta Elle Australiafoto: Elle Australia
Nicole Trunfio, cu bebeluşul la sân, pe coperta Elle Australiafoto: Elle Australia

Mădălina Ghenea a născut în această primăvară în mare secret la o clinică privată din Capitală.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net