Lavinia Pârva: «Copiii lui Ştefan mă consideră sora lor»

Ultima actualizare:

    Lavinia a reuşit să ajungă  atât la inima lui Ştefan,  cât şi la a celor doi copii ai lui
Lavinia a reuşit să ajungă atât la inima lui Ştefan, cât şi la a celor doi copii ai lui

Ştefan Bănică (48 de ani) e fericit că solista Lavinia Pârva (31 de ani) este nu numai o parteneră de viaţă pe cinste, ci şi o mamă vitregă bună, pentru cei doi copii ai lui.

“Relaţia mea cu Violeta şi cu Radu este foarte bună. Am reuşit să fiu prietena lor, iar ei mă consideră sora lor. Mă înţeleg minunat cu copiii lui Ştefan”, ne-a spus ea, ieri, după spectacolul pe care l-a susţinut la Romexpo, la Târgul “Ghidul miresei”.

Deşi a fost înconjurată de rochii de mireasă, Lavinia nu va ajunge prea curând, la altar: “Nu ştiu când o să mă mărit cu Ştefan, o să îl întrebăm pe Dumnezeu, şi chiar nu voi spune nimănui, pentru că sunt lucrurile mele intime. Dacă ar fi să aleg o rochie de mirească ar fi una lejeră, oricum”, ne-a mai spus ea.

Ştefan nu se grăbeşte însă, căci a tecut prin două divorţuri, cu Mihaela Rădulescu şi cu Andreea Marin. Solista a făcut furori vineri, cu ţinuta ei sexy, reuşind să scape, în timp record, de 5 kilograme, cu sport şi dietă.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Jane Seymour, foto Instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Andreea Banica, foto arhiva jpg
banner maina almasan jpg
Dan Negru, Cluj Napoca, foto Instagram, Shutterstock jpg
Gabriela Otil, sedinta foto in Maldive, foto Instagram jpg
banner elodia png
Banner Mariana Moculescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net