Ionuț Dolănescu a nășit-o pe fetița lui Ionuț Sidău: "Vreau 1000 de fini, ca tatăl meu"

Ultima actualizare:

    Ionuţ Dolănescu şi părintele au botezat duminică o fetiţă
Ionuţ Dolănescu şi părintele au botezat duminică o fetiţă

Ionuț Dolănescu (47 ani) se ține de petreceri, de când a revenit din Florida, unde locuiește câte șase luni pe an, ca rezident. Dacă în urmă cu o săptămână solistul a fost naș la o nuntă din Brăila, iată că duminică el a dănțuit iar, tot în calitate de părinte spiritual, la petrecerea de botez a fiicei solistului de muzică populară Ionuț Sidău, de la ”Casa Armatei”.

Fiul cel mare al lui Ion Dolănescu vrea să-și întreacă tatăl la capitolul nășit. Regretatul Ion Dolănescu a avut peste 1.000 de fini, iar Ionuț vine puternic din urmă, având deja 300. Ionuț susține că n-a refuzat pe nimeni care i-a cerut să-i boteze copilul, ori să îi fie naș de cununie. În casa tatălui său, din strada Caimatei, unde acum locuiește el cu soția Doinița, și cu cei trei copii ai lor, petrecerile se țineau lanț, așa că Ionuț are antrenament. Ion Dolănescu a avut fini chiar și peste hotare. De la evenimentele private ale acestuia nu lipseau, pe vremuri, finul Ioan Melinescu și soția sa, Laura, dar nici duhovnicul artistului, părintele Emil Cărămizaru, și soția acestuia, Adriana.

Nici nu s-au întors bine din America, unde locuiesc câte șase luni pe an, că Ionuț și Doinița (38 de ani) au avut deja două evenimente. În urmă cu o săptămână au cununat doi tineri din Brăila, iar duminică au creștinat- o pe Ioana, fetița cântărețului Ionuț Sidău, alături de duhovnicul tatălui său, părintele Emil Cărămizaru și de soția lui, Adriana. Ceremonia a avut loc la Biserica „Sf. Gheorghe Nou” din Capitală, unde slujește părintele paroh. Ionuț vrea să calce pe urmele lui Ion Dolănescu. „Tata a avut peste 1.000 de fini, vreau să-l ajung, până acum am nășit de vreo 300 de ori. Cred că nici Ștefan Cel Mare n-a avut atâția fini ca tatăl meu”, a menționat Ionuț Dolănescu aseară, la petrecerea de botez desfășurată la ”Casa Armatei”. La chef au fost prezenți și cei trei copii ai lui Ionuț: Ionuț Vlad (10 ani și 6 luni), Ioana Maria (8 ani) și mezinul Iancu Marian Nicolae (4 ani și 6 luni).  Ionuț a susținut și un program artistic, alături de Ionuț Sidău. La eveniment au mai cântat George Rotaru, dar și tenorul Alin Stoica.

Citește și:

Noua modă în muzica populară: tătici la vârsta a doua

Ionuț Sidău s-a însurat cu profa pe care a lăsat-o gravidă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cosmin Avram vlogger jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
image
actualitate.net
image
actualitate.net