Ion Dichiseanu, topit după nepoțica de o săptămână. ”Am plâns!”

Ultima actualizare:
Ion Dichiseanu și-a prezentat nepoata la emisiunea ”Vorbește lumea”
Ion Dichiseanu și-a prezentat nepoata la emisiunea ”Vorbește lumea”

Bucurie mare în familia actorului Ion Dichiseanu. Fiica actorului, Ioana, a devenit mamă pentru prima oară în urmă cu o săptămână, la 23 septembrie. Maestrul ne-a oferit detalii emoționante de la prima întâlnire cu nepoțica sa.

Nu a mai ținut un bebeluș în brațe de 28 de ani, de când s-a născut Ioana, fiica lui. Acum, la vârsta de 82 de ani, actorului i s-a îndeplinit una din cele mai arzătoare dorința, aceea de a fi bunic. În urmă cu o săptămână, Ion Dichiseanu și-a ținut pentru prima oară în brațe nepoata. A avut niște emoții greu de cuprins în cuvinte.

”Pot să spun că sunt fericit. S-a născut primăvara vieții mele. Așa îi spuneam când era în burtica maică-sii, că e primăvara sufletului meu. Eu vorbeam, iar tac-su o pupa pe burtică. Am așteptat cu emoții timp de 3 ore pe holurile clinicii, cu o stare de nerăbdare. Mă uitam la ceas și spuneam «acum a intrat în sală, acum îi face anestezie și urmează să-și facă efectul, acum gata, a ieșit mesia»”, a declarat Ion Dichiseanu pentru Click!


    Ion Dichiseanu și-a prezentat nepoata la emisiunea ”Vorbește lumea”foto: captură
Ion Dichiseanu și-a prezentat nepoata la emisiunea ”Vorbește lumea”foto: captură

”Când s-a născut, am luat-o în brațe și am privit-o în ochi. Am plâns, a fost un moment de fericire, o coproducție  de sentimente: fericire, emoție. Numai privind-o mă încarc cu energie pozitivă. Am ținut-o în brațe și am glumit cu ea. Îi spuneam: «măi, să-mi spui Dichi, the king of family, nu bunicul”, a mai spus actorul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
image png
image png
image png
Vlad Gherman și Oana Moșneagu se căsătoresc la doi ani de relație
cub nicoleta luciu png
WhatsApp Image 2024 04 22 at 19 15 39 jpeg
Banner gina pistol png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net