Interviu/Foto EXCLUSIV Catrinel Sandu și fetițele sale: ”În nicio căsnicie nu e tot timpul roz”

Ultima actualizare:

    Catrinel Sandu împreună cu fiicele ei, Sara și Lara, într-un shooting special realizat de revista OK!foto: Sorin Stana
Catrinel Sandu împreună cu fiicele ei, Sara și Lara, într-un shooting special realizat de revista OK!foto: Sorin Stana

M-am bucurat s-o revăd pe Catrinel Sandu strălucind la 38 de ani, poate în cea mai bună formă şi perioadă din viaţa ei, alături de fiicele Sara şi Lara, cea care, la şedinţa noastră foto din 2013 avea doar câteva luni.

Acum este o mini-versiune feminină a lui tati. Atât de serioasă, încât misiunea noastră principală când am făcut pozele a fost să-i vânăm zâmbetul. Este opusul blondei Sara, care pozează cu mare plăcere şi lejeritate – şi care, de altfel, a şi jucat într-o reclamă în America. „Ce mai, Sara e mami şi Lara e tati“, punctează Catrinel. Şi apropo: tati, adică fostul tenismen şi actualul antrenor al echipei României de Cupă Davis, a lipsit din peisaj, aflându-se în America, pentru a se ocupa de clubul său de tenis. Acolo unde a plecat şi Catrinel la scurt timp după întâlnirea noastră şi unde o aşteaptă nu mai puţin de trei joburi!

După cât timp ai revenit în ţară?Catrinel: După un an. În ultimii ani am venit cam din aprilie, rămânând peste vară. Acum, de când Sara a terminat grădiniţa şi a început clasa întâi, trebuie să fim şi noi la un program cât de cât de şcoală, aşa încât am plecat doar cât are ea vacanţă. Şi aşa va fi şi de-acum încolo. Dar vom continua să venim. Pentru că toată lumea ne întreabă de ce nu facem vacanţe şi în alte destinaţii. Prefer să le aduc în ţară, chiar dacă vara aş putea să merg oriunde în altă parte cu ele în America – şi asta pentru că mi-e dor de ţară şi nu vreau să le rup nici pe ele foarte tare de România. (...)Spune-mi ce faci…În primul rând, de când ne-am văzut, business-ul nostru a luat cu totul altă întorsătură. Tot în zona de tenis, doar că, pe lângă academia de tenis cu copiii care fac performanţă, am achiziţionat un club de tenis. Avem 22 de terenuri, un country club, deci ne-am extins, ceea ce pe mine m-a implicat mai mult decât înainte. Asta pentru că, având un club cu 200 de membri, în afară de copiii academiei, eu organizez pentru ei tot felul de evenimente. Mă ocup de tot ce înseamnă marketing, PR, petreceri cu tematică, evenimente speciale pentru diferite sărbători. Organizez turnee de tenis pentru juniori… (...)

Gabi ce spune de noul tău job?El e foarte încântat, cu el m-am consultat, mai ales că am filmat şi un demo pe care lui i l-am arătat mai întâi.Am un pic de emoţii când mă gândesc că voi vorbi într-o altă limbă în faţa camerei, eu oricum sunt extrem de critică cu mine. Şi mă gândesc că nu va fi atât de uşor. La interviuri pe teren totul va fi OK, dar am un pic de trac în proba studioului, mai ales dacă va fi live.Dar e important că Gabi te-a susţinut şi n-a fost mai posesiv…Gândeşte-te că am plecat în Statele Unite de opt ani, iar eu în ultimii şase am avut proiect în fiecare vară aici, în România. Ultimul proiect a fost Dansez pentru tine, acum doi ani de zile, pentru care am stat şase luni aici. Şi Gabi m-a lăsat mereu să mă ocup de proiectele mele. Fiindcă mie mi-a plăcut întotdeauna să am, pe lângă ceea ce construim împreună, şi felia mea profesională.Poate că asta e şi cheia relaţiei voastre.Să ştii că toată lumea mă întreabă care e cheia…Nu e uşor. Nicio relaţie, nicio căsnicie nu e tot timpul roz.

Citește pe www.okmagazine.ro restul interviului dat de Catrinel Sandu!

image
image
image
image
image
image
image png
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net