INTERVIU Secretele concurentului gol de la «Românii au talent»

Ultima actualizare:

    Imediat după prestația de la ”Românii au talent”, Marius Gheorghiu a primit 955 de cereri de prietenie pe rețele sociale. Majoritatea de la femeiFoto: Pro TV
Imediat după prestația de la ”Românii au talent”, Marius Gheorghiu a primit 955 de cereri de prietenie pe rețele sociale. Majoritatea de la femeiFoto: Pro TV

Peste 3 milioane şi jumătate de telespectatori au urmărit amuzaţi, săptămâna trecută, cum un concurent de la „Românii au talent” a ales să-şi prezinte numărul în „costumul lui Adam”. Doar chitara ţinută strategic în dreptul părţilor intime i-a mai salvat, cât de cât, situaţia. Click! a vrut să afle şi ce a fost în mintea şi în sufletul lui, în cele 3 minute care l-au făcut celebru.

  • Click!: Cine este Marius Gheorghiu, cu ce se ocupă?

Marius: Sunt de profesie stand up comediant, am trecut prin trei facultăţi, dar nici una de teatru şi, de 13 ani, ţin spectacole în toată ţara. Am peste 2.000 de show-uri la activ.

  • Bănuim că nu în toate spectacolele ai această „costumaţie”...

Nu, a fost pentru prima dată când am apărut nud pe o scenă. Ştiam ce fac. Mi-am asumat fiecare secundă de nuditate. Din comedie trăiesc şi am trăit tot timpul, atât financiar, cât şi sufleteşte. Aşa că, dacă vedeţi scris numele MARIUS pe afişele de stand up comedy din România, vă sugerez să ajungeţi la show şi vă garantez că nu mă voi dezbrăca, ci voi spune doar glume!

simeon stalpnicul png
  • De ce aşa, la “Românii au talent”? 

Numărul meu a fost o parodie despre asistentele tv. Dacă o spuneam (cântam) într-o altă ipostază, mesajul ocular se dilua foarte mult. Românul e genul de om care trebuie trezit într-un anume fel. Oamenii au văzut atâtea asistente tv aproape dezbrăcate, încât, dacă îmi spuneam povestea şi rămâneam îmbrăcat, era ca şi cum aş fi protestat în faţa Parlamentului timp de 26 de ani, continuu, iar rezultatele le vedem cu toţii, astăzi: Nu ne aude nimeni!

  • Ai avut emoţii?

Da, am avut! Erau camere video peste tot. Simţeam că sunt privit dintr-o mie de direcţii. Eram ca într-un mic Matrix, doar că urma să dau jos halatul. Halatul, dom’le! Cât mai e halatul? Emoţiile s-au mărit atunci când am intrat pe platou şi nu pentru că mă vedea toată lumea, ci pentru că am încălţat greşit unul din botoşii mei din picioare. Degetul mare era sugrumat de o aţă din interior şi nu mă puteam concentra de durere. A fost o secundă în care îmi venea să strig pe scenă „Mare aiurit eşti, Marius!”. 

  • Te-ai gândit vreo secundă că rişti să se vadă mai mult, în condiţiile în care erau camere de filmat din toate unghiurile?

Dacă s-ar fi întâmplat să cadă chitara, ar fi fost un striptease de toată frumuseţea. Iată, exact de asta m-am ferit.  Am dus totul la extrem, dar nu am căzut în prăpastie! Deci, nu încercaţi asemenea “sporturi extreme” acasă. Poate că nu veţi crede, însă, la un moment dat, problema mea nu era nuditatea, ci eram mai atent să nu cadă chitara atunci când o să o ridic pentru a cânta. Finalul a fost deosebit. Marius, gol pe scenă, Andra striga la mine „îmbracă-te, puiule, îmbracă-te!”, iar eu mă gândeam ce magie să fac să atrag hainele alea de jos. Însă, după cum ştiţi, am ieşit de pe scenă cu toate cele pe mine. Respect, Florin Călinescu! (n.r. juratul a urcat pe scenă şi i-a pus din nou halatul pe el).

  • Cum au reacţionat prietenii, familia?

Tatăl meu mi-a trimis un sms în care a precizat că am scris istorie cu nebunia mea. Mama mi-a trimis tot un sms: „Eşti actorul meu preferat!” Cât despre prieteni, se aşteptau la un moment mai „special”, dar nici chiar aşa. Am stat peste o oră doar ca să citesc mesajele pe care le-am primit după prestaţie, iar 90% din ele conţineau expresiile de genul „Ai avut mare curaj!”, sau „Bă, eşti nebun?!”

  • Câte femei ţi-au cerut prietenia pe pagina ta de socializare, de vineri seara până acum?

În doar 30 de minute am avut 955 de cereri de prietenie. În jur de 70% sunt de la femei. A existat un număr destul de mare de domnişoare (cred că doamnele au experimentat deja), care încercau să glumească cu mesaje private de genul „Pe când şi continuarea momentului de pe scenă?”. Însă, ştiţi cum e, fanteziile femeilor sunt precum hainele lor: multe, în diverse culori, dar fac abuz doar de câteva.

  • Ai impresionat pe toţi cu „fizicul” tău. Cum te întreţii?

De 30 de ani, în fiecare dimineaţă, mănânc fulgi cu lapte, d’aia arăt aşa suplu (n.r. râde). Sunt un om fericit! Am mai spus-o şi o repet. Sunt fericit că manânc îngheţată înainte de ciorbă, la restaurant, şi sunt fericit că doamna care mă serveşte nu zice că sunt un ciudat. De asemenea, se spune că alcoolul îţi îneacă amarul. Eu nu beau alcool şi nu fumez. Poate şi pentru că nu am amar în viaţă. Sunt vesel, nu pentru că aşa îi stă bine omului, ci pentru că ceea ce fac mă împlineşte. Am crezut în propria muncă pe scenă şi am scris la un moment dat faptul că visătorii nu sunt cei care visează, ci aceia care îşi îndeplinesc visurile.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Banner Monica Ene
Cristina Vasiu avion 1  jpg
Gabriela Cristea scaled e1693250543479 1024x577 jpg
555 (1) jpg
kate middleton getty jpg
555 jpg
banner catalin botezatu png
andreea bostanica ilinca vandici colaj instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net