Iată două reţete de Dragobete, de la jurații «Masterchef»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Nu ştim dacă i-ai făcut iubitului tău vreo surpriză culinară de Valentine’s Day, însă mai ai o şansă săptămâna viitoare, de Dragobete.

Iar dacă ai nevoie de vreo sugestie, doi dintre juraţii de la “MasterChef” (Pro TV), chef Samuel Le Torriellec şi chef Răzvan Exarhu, îţi propun două reţete delicioase. 

De la începutul săptămânii a revenit cel de-al şaptelea sezon al emisiunii “MasterChef”, de la PRO TV, cu o mulţime de noutăţi, dar şi cu noi chefi. Click! a stat de vorbă cu cei doi maeştri despre parcursul lor în bucătărie, despre secretele gătitului şi, pentru că suntem în “luna iubirii”, i-am rugat să ne dea două reţete dragi lor, pe care le poate prepara oricine, cu multă dragoste.

«Tartar de creveţi cu arome de Provence» de la chef Samuel Le Torriellec

simeon stalpnicul png

Ingrediente: 3 creveţi, 2 g sare, 1 g piper, 5 g ghimbir,  10 g măsline Kalamata, 50 g lime, 90 g roşii, 30 g roşii cherry, puţin ulei de măsline, 0,05 g coriandru, Sakura Mix

Mod de preparare: curăţă creveţii şi lasă-i apoi la rece, în frigider. Roşiile se opăresc în apă fierbinte timp de 10 secunde, pentru a putea fi curăţate mai uşor de coajă, apoi pulpa trebuie tăiată în cubuleţe. Tot cubuleţe se taie ceapa şi măslinele. Se toacă coriandrul şi ghimbirul murat. Se amestecă toate ingredientele tocate cu o lingură de ulei de măsline şi se adaugă un praf de sare şi de piper. Se prepară marinada pentru creveţi: o lingură de suc de ghimbir, o lingură zeamă de lime, 1 lingură de ulei de măsline, sare şi piper. Se toacă creveţii foarte fin, apoi se lasă la marinat timp de 5 minute. Pentru plating, avem nevoie de o formă de inox. Prima oară aromele Provençale se pun deasupra creveţilor marinaţi, apoi se toarnă marinada deasupra lor şi se decorează cu lime şi coriandru.

Brioşe cu ou de la chef Răzvan Exarhu

simeon stalpnicul png

Chef Răzvan Exarhu ne-a propus o reţetă specială, de mic dejun pentru Dragobetele din 24 februarie. “Micul dejun e unul dintre cele mai sexy gesturi pe care le poate face un bărbat pentru sufletul său pereche”, e de părere specialistul. Se încălzeşte cuptorul la 170 de grade. Ai nevoie de două brioşe sau de două chifle cu lapte. “Pain au lait”, pe franţuzeşte. Se taie un capac subţire şi se îndepărtează miezul. Se pune în această scorbură fină un pic de unt, apoi se tapetează cu o felie de jambon sau şuncă. Apoi, se mai pune un pic de unt şi oul. E important de reţinut că, din motive de spaţiu în brioşă, nu se pune tot albuşul. Peste ou merg nişte fire subţiri de arpagic verde (chives) şi nişte parmezan ras fin. Se aşază brioşele într-un vas de cuptor tapetat cu hârtie de copt şi se lasă cam 10 minute în cuptor. Se verifică albuşul, să fie uşor închegat, pentru a continua să se coacă şi după ce iese din cuptor. Gălbenuşul trebuie să curgă.

«E normal să greşeşti în bucătărie»


    Vedetele de la «MasterChef», Samuel Le Torriellec şi Răzvan Exarhu, ne propun surprize delicioase
Vedetele de la «MasterChef», Samuel Le Torriellec şi Răzvan Exarhu, ne propun surprize delicioase

Răzvan Exarhu a început să gătească încă din studenţie. “De nevoie”, recunoaşte el, pentru că nu-i plăcea mâncarea de la cantină. De atunci, a evoluat, a experimentat, a şi greşit, dar e normal. 

“Au fost preparate care nu mi-au ieşit, dar e normal să greşeşti. Din asta e făcută viaţa în bucătărie: o serie de încercări, de greşeli care trebuie înţelese şi care te ajută să fii mai bun data viitoare. Cred că bucătăria bună, fină, începe cu lucruri aparent simple, duse la perfecţiune. Exemplul meu preferat e omleta, care pare uşor de făcut, dar are nevoie de mult exerciţiu si o infinită grijă pentru detalii”, spune Răzvan. 

Colegul său, chef Samuel Le Torriellec, lucrează în domeniu de peste 20 de ani. A petrecut mii de ore în bucărărie, a trecut prin restaurante cu 2 şi 3 stele Michelin în Franţa. De 8 ani este în România şi conduce un restaurant. 

“M-am apucat de gătit la 16 ani. De mic eram atras de mirosurile ce veneau din bucătărie, eram curios şi stăteam pe lângă mama şi bunica când găteau. Pentru mine, bucătăria este viaţa mea, nu există mai uşor sau mai greu. Toate preparatele trebuie să iasă perfect. Există reţete mai simple sau mai complexe, dar rezultatul e întotdeauna cel dorit”, adaugă specialistul. 

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net