Iată cum s-a vindecat de depresie un cântăreţ ce suferea din dragoste

Ultima actualizare:

    Daniel Trifu cântă piese din folclorul muntenesc şi dobrogean
Daniel Trifu cântă piese din folclorul muntenesc şi dobrogean

Totul s-a întâmplat în urmă cu 9 ani, pe când Daniel Trifu avea 21 de ani şi s-a îndrăgostit până peste urechi. A trăit o poveste de iubire pătimaşă, cu planuri şi promisiuni pentru o viaţă, însă din păcate, la un moment dat, iubita a fost nevoită să părăsească ţara alături de familia ei.

Cu aripile frânte, solistul de muzică folclorică s-a baricadat în casă timp de un an, refuzând orice ajutor din partea familiei şi a prietenilor. Bântuit de gânduri negre, a fost chiar diagnosticat cu depresie. „Am primit tratament medicamentos, însă nicio pastilă nu mi-a alinat dorul, nu mi-a umplut golul lăsat. Am fost în cel mai negru an al vieţii mele. Pur şi simplu nu mă puteam concentra la nimic, nu aveam nicio motivaţie. Doar îmi plângeam de milă”, recunoaşte astăzi artistul.

"Dacă mai dura puţin suferinţa, ajungeam poet"

Antidotul a venit sub forma scrisului. „Scrisul a fost vindecarea mea. Cu fiecare cuvânt aşternut pe hârtie, cu fiecare poezie, pagină scrisă, mă simţeam mai bine. Îi scriam zilnic ei, mie însumi, purtam dialoguri imaginare şi aşa mă mai eliberam. Dacă mai dura puţin suferinţa aceasta, ajungeam poet”, spune, amuzat acum, Daniel Trifu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
cub oana și viorel lis png
cub ameri nasrin png
angela similea
image png
image png
covorul rosu  sursa   Shutterstock jpg
britney spears profimedia jpg
banner pepe png
image
actualitate.net
image
actualitate.net