Gigi Becali, 70.000 dolari pentru victimele de la «spectacolul satanic»

Ultima actualizare:

    După ce i-a numit „sataniști”, Gigi Becali a făcut o donație substanțială pentru răniții din incendiul din Colectivfoto: arhiva personală
După ce i-a numit „sataniști”, Gigi Becali a făcut o donație substanțială pentru răniții din incendiul din Colectivfoto: arhiva personală

După a făcut declarații halucinante în privința incendiului produs în Colectiv și a persoanelor care se aflau la concert, Gigi Becali a făcut un gest neașteptat. Latifundiarul a donat nu mai puțin de 70.000 de euro pentru una dintre victimele care au nevoie de îngrijiri medicale.

„Plătesc eu totul. Transport și tratament. Eu le-am zis să facă un calcul și să îmi zică suma. La final a ieșit 70.000 de dolari. Am plătit tot ca să îl ducă în Israel. Îl transportă cu elicopterul și stă acolo 21 de zile. Nu știu ce vârstă are, dar știu că ar doi copii. Eu vreau să vorbesc ca să îi transportăm pe toți în străinătate. Mă întâlnesc cu domnul ministru să văd pe cine mai putem să salvăm. Mai au vreo importanță banii acum, în această situație? Familia lui să se roage și totul o să fie bine”, a declarat Becali la Pro TV.

«Făceau mișcări satanice»

Toate acestea au venit după ce Patronul Stelei a acuzat victimele că ar fi făcut „mișcări satanice” și că l-ar fi invocat pe Diavol: „Suferința părinților care își îngroapă copiii... Mi se ridică părul și mă cutremur tot. Să fie învățare de minte la educație, că am și eu fete, dar ale mele nu puteau fi acolo niciodată. Am văzut filmări de la acele așa-zise spectacole. Erau lucrări demonice, se jucau cu focul și făceau mișcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar ați văzut că atunci când dansau, țineau degetele lui Satan?”.

Cum poți face donații pentru victimele incendiului din clubul Colectiv

Ajută victimele din Colectiv. Donează pentru tratamente și dotarea spitalelor în contul RO97INGB0000999903477197 – ING BANK sau prin SMS la numarul 8824. România Solidară, împreună pentru #colectiv.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
cornel coman captura video jpg
Cătălin Scărlătescu jpg
banner irina loghin png
Cât despre întâlnirea cu Cristina Spătar, Anamaria Ferentz s-a bucurat de revedere, amândouă fiind din aceiași zona, Ferentz din Bacău și Cristina Spătar de la Onești
1 paris hilton inel jpg jpeg
Bordea Spike banner
cub ionita si viorica de la clejani (1) png
banner Alexandru Dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net