Gheorghe Ştefan «Pinalti»: “Peste 100 de demnitari sunt implicaţi în Dosarul Microsoft”

Ultima actualizare:
Gabriel Sandu
Gabriel Sandu

E greu la puşcărie, mai ales după ce te-ai lăfăit în lux. Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, vrea să iasă de la ”mititica”, aşa că a început să toarne. Şi-a adus aminte brusc faptul că, în scandalul Microsoft, sunt implicate peste 100 de persoane.

Pinalti a fost scos ieri de la Penitenciarul Jilava şi dus la o clinică unde a şi fost supus unei intervenţii chirurgicale la coloana vertebrală, scrie antena3.ro. Gheorghe Ştefan spune că are mai multe probleme de sănătate, care pe perioada arestului s-au agravat. “A dat jos aproximativ 12 kg, a ajuns de nerecunoscut. Ia medicamente pentru inimă şi pentru tensiune în fiecare zi”, a declarat un apropiat. Numai memoria nu-i este afectată. Gheorghe Ştefan a vorbit mult despre dosarul Microsoft. Spune că în acest scandal sunt implicaţi miniştri, secretari de stat, funcţionari publici din ministere, parlamentari, oameni de afaceri, avocaţi, potrivit antena3.ro. În total, peste 100 de persoane, mai puţin el, care este complet nevinovat.

Operat ieri pe coloană

“Implicarea mea în acest dosar este că mă aflam la o masă într-un restaurant la hotelul lui Dorin Cocoş unde se mai aflau şi alte persoane, recunoscându-l pe Dinu Pescariu, dar după aceea mi s-a spus că unul dintre cei care erau la masă era Claudiu Florică. Nu am discutat cu Gabriel Sandu, Cocoş şi Dumitru Nicolae niciodată despre contractul Microsoft”, a declarat Pinalti. Fostul primar de la Piatra Neamţ a fost arestat la sfârşitul lunii octombrie pentru de trafic de influenţă. Un martor din dosarul Microsoft susţine că Gheorghe Ştefan ar fi primit 3 milioane de euro pe durata contractelor IT. Potrivit DNA, mai multe persoane din Guvern, din ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Ministrul Gabriel Sandu spune că îi dădea banii direct lui Emil Boc

A ”ciripit” ca o vrăbiuţă şi fostul ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu. A ajuns acasă, în patul şi baia lui, în arest la domiciliu, după ce a început să înşire o lungă listă de politicieni care au luat bani în dosarul Microsoft.

Emil Boc
Emil Boc

El a dat declaraţii precum că ar fi dat aproximativ 300.000 €, de mai multe ori, liderilor PDL, pentru campanii electorale, scrie Mediafax. Banii erau înmânaţi direct către preşedintele democrat-liberal de atunci, Emil Boc. În plus, tot Sandu ar fi spus că banii daţi ca mită ar fi ajuns şi la Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Roberta Anastase.


    Emil Boc
Emil Boc

”Următoarele persoane îmi comunicau destinaţiile utilizării banilor: Emil Boc, prim-ministru, Vasile Blaga, ministru şi şeful campaniei electorale, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase, dar şi Alin Albu, trezorierul şi administratorul PDL, împreună cu staff-ul său”, ar fi declarat Gabriel Sandu în faţa procurorilor DNA, citat de Mediafax.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net