George Burcea şi-a lansat cartea în absenţa iubitei Andreea Bălan

Ultima actualizare:
Admiratoarele lui George Burcea au primit câte o lalea
Admiratoarele lui George Burcea au primit câte o lalea

Andreea Bălan a ratat unul dintre cele mai importante evenimente din viața iubitului ei, scriitorul și actorul George Burcea. Asaltat de admiratoare, înconjurat de prieteni și de familie, George și-a lansat cel de-al doilea volum de poezii, ”Un strop de culoare”, joi, 11 februarie.

„Un strop de culoare” se numeşte cel de-al doilea volum de versuri pe care actorul George Burcea (28 de ani) l-a lansat joi seară, la Palatul Copiilor, din Bucureşti. De la eveniment a lipsit însă iubita autotului, cântăreața Andreea Bălan. Aceasta a fost ocupată cu filmări şi concerte, însă iubitul îi înţelege programul încărcat.


    Admiratoarele lui George Burcea au primit câte o laleafoto: arhiva personală
Admiratoarele lui George Burcea au primit câte o laleafoto: arhiva personală

Dacă Andreea a lipsit, admiratoarele lui George au venit în număr foarte mare. Galant, actorul le-a oferit tuturor câte o lalea.

Toate poeziile din noul volum sunt speciale, însă trei sunt cu dedicaţie pentru cea care i-a dat viaţă, iar una a fost scrisă special pentru Andreea Bălan. Iată primele versuri din poezia dedicată artistei.

”Aș scrie dragostea ce-o port

În suflet pentru tine,

Din pântecul mamei mele.

Astfel, vei fi cu mine încă de la

Începutul meu.”



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
anna kournikova enrique iglesis instagram jpg
image png
banner valentina serban jpg
image png
alessandra ambrosio aspen jpg
ava reese witherspoon instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net