EXCLUSIV Geanina Ilieş se teme de cancer

Ultima actualizare:

Vestea a speriat-o cumplit pe femeia în vârstă de 54 de ani. Speriaţi au fost şi cei patru copii ai săi. Femeia nu a stat pe gânduri şi a plecat imediat la clinica AKH, din Viena, unde a fost operată.

Prima intervenţie a suferit-o în martie 2012, iar pe cea de-a doua în vara aceluiaşi an. Nu a cheltuit degeaba peste 20.000 de euro, căci mama Geaninei Ilieş este acum perfect sănătoasă. Fiica ei a fost fericită să audă că cea care i-a dat viaţă a scăpat de boală, însă a rămas cu o teamă de care nu mai poate scăpa.

„A fost o perioadă foarte tristă din viaţa mea atunci când mama a fost depistată cu această maladie. Slavă Domnului că s-a vindecat şi a scăpat! Eu am rămas cu teama, dar pentru a nu avea surprize, merg frecvent la medic pentru analize. Ştiu că acest tip de cancer se poate moşteni, aşa că periodic merg la medic - e mai bine să depistezi boala la timpul potrivit, pentru că dacă se află într-o stare avansată, lucrurile se pot complica", ne-a spus ştirista.

FOTO EXCLUSIV Geanina Ilieş, o mămică sexy şi discretă! Ce picioare de senzaţie are vedeta

Cea mai sexy prezentatoare de ştiri, într-o fustă cu chipul lui Marilyn Monroe

FOTO EXCLUSIV Acneea nu a ocolit-o nici pe ea! Cum a scăpat Geanina Ilieş de problemele cu tenul

FOTO Uite cum arătau înainte să fie celebre! Geanina Ilieş era băieţoasă şi avea sânii mici

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
crocodil australian shutterstock 105185141 jpg
image
image
image
image
image
image
image png
conductor metrorex  jpeg
Universitatea din Bucureşti  foto unibuc
turisti blocati png
plata impozit 2020 2 jpeg
GORGHIU jpg
doctorul mircea beuran jpeg
cladiri  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net