Geambaşu jr a făcut Paştele cu familia într-un loc abandonat

Ultima actualizare:

    Călin, Angi și fiul lor, Davin (dreapta),  au făcut un picnic cu prietenii din Italia
Călin, Angi și fiul lor, Davin (dreapta), au făcut un picnic cu prietenii din Italia

Solistul şi compozitorul Călin Geambaşu (42 de ani) a petrecut Paștele cu fosta logodnică Angelina (44 de ani), cu fiul lor, Davin (10 ani) și câțiva prieteni.

„Am petrecut sărbătorile cu Angi şi cu o familie de italieni, ea fiind o prietenă de peste 20 de ani. Am căutat linişte şi am fost pe un teren de fotbal aproape abandonat unde ne-am distrat pe cinste. Rică, prietenul meu din copilărie, ne-a adus sarmale, cozonac, ouă făcute numai cum el ştie şi care aveau gustul din adolescenţă. Eu cu Davin ne-am propus în vacanţă să înregistrăm peste 60-70 de piese ale trupei «Twenty One Pilots», ceea ce e o performanţă pentru un copil de 10 ani.Ne-am propus asta în vacanţă şi să ştiţi că sunt partituri extrem de grele. La cât talent are şi la cât de atent e, el are deja nişte rezultate peste mine. N-am cum să mă văd în Davin, pentru că el trebuie să fie cu mult peste ceea ce am fost eu. Eu pot să-i arăt ceea ce ştiu. Mai departe, el proiectează singur pentru el”, ne-a spus Călin Geambaşu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Portle de Fier Foto Hidroelectrica (2) jpg
image
image
image
image
image
image
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net