Gabriel Cotabiţă, poveste cutremurătoare: "M-au scos cu forcepsul!"

Ultima actualizare:

    Gabriel Cotabiţă se va însura a doua oară anul acestaFoto: Click!
Gabriel Cotabiţă se va însura a doua oară anul acestaFoto: Click!

Gabriel Cotabiţă a trecut printr-o grea cumpără în primăvara anului trecut, după ce a fost găsit inconşientt pe podeaua unei săli de fitness. Artistul a luptat însă pentru viaţa lui, iar acum poate să povestească momentele grele care l-au încercat. Solistul a mărturisit că acesta nu a fost singurul episod dificil din viaţa lui, primul având loc chiar la naşterea lui.

Artistul a dezvăluit care este povestea celui de-al doilea prenume pe care îl are, Emil. Invitat la emisiunea "Dincolo de aparenţae", solistul i-a mărturisit Florentinei Fântănaru prin ce noroc a reuşit să vadă lumina zilei. "Mama mi-a povestit de curând că niciun doctor nu-i dădea vreo șansă că mă poate naște. A fost o noapte de calvar. M-au scos cu forcepsul, cred că vreo opt ore s-au chinuit, după care domnul doctor de acolo i-a spus că trebuie să îmi pună numele lui, pentru simplul motiv că dacă nu era el, eu nu mai existam. Și de aceea mai am și numele Emil”, a spus Gabriel Cotabiță.

Artistul a povestit de ce poartă prenumele Emil în buletin
Artistul a povestit de ce poartă prenumele Emil în buletin

Îndrăgitul artist spune că nu vrea să mai vorbească despre problemele foarte grave de sănătate pe care le-a avut anul trecut. "Eu vreau să uit tot ce a fost acolo, pentru simplul motiv că nu vreau să rămân agățat într-o întâmplare pe care am trăit-o și din care mi-am înțeles mesajul”, a declarat Gabriel Cotabiță, care are planuri mari acum. Artistul a spus răspicat că vrea să se însoare. "Nu poate să mai existe vreo femeie pe lumea asta care să poată să îi ia locul, pentru că ea a dat un test pe care l-a trecut nu cu brio, ci cu magna cum laude”, a spus artistul despre iubita lui, Alina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net