Fuego face maraton de concerte în 20 de orașe

Ultima actualizare:

    Paul Surugiu, alias Fuego,  va cânta azi la Bârlad
Paul Surugiu, alias Fuego, va cânta azi la Bârlad

Paul Surugiu-Fuego (40 ani) pleacă azi prin țară să le cânte admiratorilor săi într-un turneu național intitulat “Lăsați-mi muzica”.

Artistul, care și-a lansat pe 6 aprilie albumul “Nu sunt singur”, va susține concerte în 20 de orașe, iar anul acesta împlinește și un deceniu de când susține turnee. “Am emoții. Nenumărate surprize am pregătit pentru voi, într-un regal al muzicii de calitate. Timp de două ore, cât va dura un concert, veți trece prin diferite etape și stări, celebrând împreună cei 10 ani de turnee naționale pe scenele României. Ajung pe rând în Bârlad, Adjud, Bacău, Iași, Focșani, Galați, Constanța, Brașov, Buzău, Ploiești, Sibiu, Oradea, Satu Mare, Timișoara, Zalău, Cluj, Slatina, Deva, Craiova, București (două concerte, de la 17.30 și de la 20.00, la Teatrul Național )”, spune artistul, care va încheia maratonul de concerte pe 15 aprilie. Pentru concertele din țară, prețul biletelor pornește de la 50 de lei, iar în București, de la 80.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cosmin Avram vlogger jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (4) jpg
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
image
actualitate.net
image
actualitate.net