Francesca Lucarelli, prima piesă în limba română

Ultima actualizare:

    Francesca a adoptat un look copilăros în ton cu noua ei piesăfoto: arhiva personală
Francesca a adoptat un look copilăros în ton cu noua ei piesăfoto: arhiva personală

Supranumită "Selena Gomez de România", Francesca Lucarelli revine pe piaţa muzicală cu o piesă nouă, prima în limba română. După patru single-uri în limba engleză, focoasa brunetă lansează melodia “Suntem copii”. Piesă este produsă de Adrian Sînă şi reprezintă o colaborare cu rapperul Vizante.

Deşi s-a transformat dintr-o adolescentă inocentă într-o domnişoară cu pretenţii, Francesa Lucarelii încă se gândeşte la copilărie. Bruneta de 21 de ani a lansat piesa "Suntem copii" în care cântă despre iubirea sinceră şi lipsită de probleme. "Am colaborat foarte bine cu Adrian Sînă, cu care am simţit că am chimia muzicală din prima clipă şi, cu siguranţă, vom mai lucra şi la alte piese. De asemenea, cu Vizante m-am înţeles de minune şi este un băiat foarte talentat despre care veţi mai auzi în viitor”, a declarat Francesca.Single-ul regizat de Simion R. Ştefan şi care scoate în evidenţă o latura mult mai feminină a Francescai, departe de imaginea cu care ne-a obişnuit artista până acum.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
adela popescu colaj instagram jpg
stefan iordache jpg
christian sabbagh jpg
CRBL instagram jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net