FOTO Aniversare la "Dansează printre stele"

Ultima actualizare:
Lena şi Nicolai Tand
Lena şi Nicolai Tand

Frumoasa Lena și-a sărbătorit ieri ziua de naștere la antrenamentele pentru „Dansează printre stele”.

Frumoasa Lena a împlinit chiar ieri, de ziua orașului Chișinău, 27 de ani, iar colegii de la „Dansează printre stele” și cei dragi i-au pregătit numeroase momente prin care să-i arate cât de mult o apreciază. „Am avut de ziua mea patru tortulețe: unul de la Nicolai, unul de la colegii din emisiune, unul specialitatea mamei, exact ca în copilărie și unul de la prieteni”, a povestit fericită partenera lui Nicolai Tand de la „Dansează printre stele”.


    Lena şi Nicolai TandFoto Antena 1
Lena şi Nicolai TandFoto Antena 1

Lena și-a încheiat ziua cu o cină în sânul familiei, iar asta a emoționat-o cel mai mult. „Familia mi-a lipsit cel mai mult în aceste patru săptămâni”, a recunoscut frumoasa soție a lui CRBL, care a sacrificat timpul pe care îl petrecea alături de cei dragi pentru a face performanță pe ringul de dans. Amuzată, Lena a povestit că este născută chiar de ziua orașului Chișinău. „Deci tot orașul de peste Prut a sărbătorit ziua mea”, mai declară râzând frumoasa coregrafă.                 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
angajam
image
image
image
image
image
image
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
1 florin piersic png png
image
actualitate.net
image
actualitate.net