Foştii concurenţi de la «Exatlon» şi «iUmor» se iubesc cu patimă într-un film

Ultima actualizare:

    Alexandru și Maria, de la iUmor, au filmat timp de patru ani la această peliculă
Alexandru și Maria, de la iUmor, au filmat timp de patru ani la această peliculă

Cei doi tineri actori au mari emoții pentru filmul de lung metraj a cărui premieră va avea loc în această toamnă, pe 28 octombrie, și în care și-au pus tot sufletul.

Alexandru Nedelcu, fost concurent la „Exatlon” (KanalD), în primul sezon, şi Maria-Magdalena Chihaia, de la „iUmor” (Antena 1), sunt parteneri în această peliculă la care au muncit mai bine de patru ani. 

Reporterii Click! au aflat că filmările au avut loc doar în weekend-uri, mai puțin în perioada în care Alex a fost plecat în Republica Dominicană. 

Magdalena joacă  rolul unui medic psihiatru de la Spitalul 9, din Bucureşti, iar Alexandru, prietenul ei, pe care care îl cunoaște la Vama Veche, este un pilot american, instructor pentru F16 exacdrila 53 vânătoare de la Feteşti. 

Din distribuția filmului, care nu are încă un titlu, mai fac parte actorii Valeriu Pavel Dan, Ioana Popescu şi Ruxandra Chiţescu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
Justin, Hailey Bieber divorț jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
banner mihai albu png
radhu cumbia jpeg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
iulia si mihai albu jpg
1 florin piersic png png
banner anamaria prodan laurentiu reghecampf png
image
actualitate.net
image
actualitate.net