Fiul secret a lui Busu are, în sfârşit, o viaţa normală. O femeie l-a adus cu picioarele pe pământ

Citeste tot despre: 

Florin Busuioc a recunoscut , în urmă cu mai mulţi ani, faptul că are un băiat dintr-o altă relaţie, dar asta numai după ce fiul său a apărut la televizor şi l-a acuzat că a fost abandonat de tată.

Florin Busuioc a fost pus într-o ipostază delicată în 2012, atunci când un băiat de 20 de ani, din Târgu Mureş, a declarat public că vedeta Pro TV îi este tată şi că nu l-a interesat niciodată de soarta lui. Busu, cum îl ştie toată lumea, nu a stat prea mult pe gânduri şi s-a făcut înţeles.

"Simt nevoia să lămuresc un lucru. Toată lumea a vorbit despre «povestea fiului secret al lui Busu». Nu exista niciun «fiu secret». Este un copil dintr-o relaţie anterioară, despre care fiicele mele ştiu. Pensia alimentară a fost trimisă de către angajatorul meu întotdeauna, iar la nivel de colegi s-a ştiut în permanenţă de Florin, doar că nu m-am dus să strig în gura mare «băăăăă, am un fiu secret!", a spus vedeta Pro.

 Actorul şi prezentatorul TV a spus că fiul său a trecut mai greu peste episodul cu drogurile, dar asta nu explică atacurile acestuia la adresa sa. Busuioc spune că a avut grijă de fiul său şi nu l-a renegat niciodată: "Ceea ce nu înţeleg eu este de ce acum, la vârsta de 20 de ani, a început să spună că l-am abandonat şi toate celelalte. Este un bărbat în toată firea, dacă începe să plângă ca o muiere, ce să mai discut...”, spunea Busu la acea vreme.

Problemele lui Florin Busuioc Jr. par să se fi încheiat. Tânărul a luat-o pe un drum mai bun după ce s-a îndrăgostit de o fată din acelaşi oraş. Şi mama lui, Marieta, şi-a găsit fericirea după ce a cunoscut, recent, un bărbat.