Fiul lui Călin Geambașu, declarații emoționante despre întâlnirea cu bunicul lui

Ultima actualizare:

    Petre și  nepotul  DaviN; Petre, cu fiul lui,  Călin, acum 35 de ani
Petre și nepotul DaviN; Petre, cu fiul lui, Călin, acum 35 de ani

După șase ani în care și-au aruncat public acuzații grele și nu s-au mai văzut față în față, solistul Petre Geambașu (76 ani) e mândru că a făcut primul pas spre împăcarea cu fiul Călin (44 ani) și că și-a revăzut nepotul, pe DaviN (11 ani).

„E un pas spre o redresare a lucrurilor, în special pentru binele copilului. Micuțul are nevoie de stabilitate, de viață de familie, de sentimente ce se dezvoltă numai în cadrul familial. În primul rând, Călin trebuie să înțeleagă că «împăcarea» - dacă aceasta se va produce - înseamnă familia întreagă, adică Bica și Bicu (bunica și bunicul – n.r.). Niciodată altfel. Știți care a fost manifestarea lui DaviN la momentul vizitei mele? O bucurie imensă pentru toți trei, apoi o îmbrățișare lungă”, a spus Petre Geambașu pe conturile sociale.

DaviN a fost încântat de vizita bunicului. „Cât am stat la ei, DaviN a exclamat de două-trei ori: «Ah, Doamne, așa aș vrea să fie viața mea, cu bunic, cu bunică, cu mamă, cu tată, să fim o familie!»”, a mai spus Geambașu senior.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
irinel columbeanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net