Fetița Andei Adam a filmat deja cinci videoclipuri

Ultima actualizare:

    Din aprilie şi până săptămâna trecută, când stătea să nască, solista şi-a plimbat peste tot burtica de gravidă
Din aprilie şi până săptămâna trecută, când stătea să nască, solista şi-a plimbat peste tot burtica de gravidă

Anda Adam a fost o graviduţă extrem de activă. Pe lângă numeroasele concerte pe care le-a susţinut în cele 9 luni de sarcină, cântăreaţa a filmat şi cinci videoclipuri cu bebe în burtică. Un adevărat record pentru solistele de la noi.

Proaspătă mămică, Anda Adam (35 de ani) se poate lăuda că fiica ei apare în videoclipuri încă de dinainte de a veni pe ume. Şi asta pentru că, până să o nască pe Evelin, luni dimineaţă (30 noiembrie), cântăreaţa a filmat nu mai puţin de cinci videoclipuri cu ea în burtică. Când era însărcinată în două luni, Anda a filmat clipul piesei “Seri de mai”,  iar la cel al melodiei „Save Me Tonight” era deja gravidă în şase luni. În luna a opta de sarcină, artista a filmat videoclipul piesei „Nu te-am uitat”, alături de R.A.C.L.A, iar ceva mai devreme, în august, bifase o colaborare cu trupa Last Night, pentru melodia „Wanna Love You”. Culmea, ea nu a stat locului nici în ultima săptămână de sarcină şi a înregistrat un colind, „Moşu’ e român”, alături de Geørge (ex-Jorje), Lora şi What’s Up. Clipul a fost regizat de Alex Ceauşu, cel care s-a transformat în Moş Crăciun. „Evelin este deja o artistă, îmi place mie să spun. A trăit deja emoţiile a cinci proiecte. Am citit că cei mici încep să memoreze vocea mamei şi a celor din jur încă de la trei luni şi jumătate. Ţin minte şi reacţionează mai târziu, când reascultă ceea ce au auzit anterior. Apoi, după naştere, se ataşează de ceea ce au auzit în perioada în care erau în burta mamei. Evelin a fost tot timpul înconjurată de muzică. Fie că i-am cântat acasă, în linişte, fie că a participat alături de mine la concerte. Abia aştept să o ţin în braţe!”, ne-a declarat Anda.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Mihai Traistariu
seicaru jpg
Jane Seymour, foto Instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Andreea Banica, foto arhiva jpg
banner maina almasan jpg
Dan Negru, Cluj Napoca, foto Instagram, Shutterstock jpg
Gabriela Otil, sedinta foto in Maldive, foto Instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net