Surpriză! Festivalul de la Mamaia a fost salvat

Ultima actualizare:

    Mădălin Voicu
Mădălin Voicu

Deşi până acum câteva zile, se credea că festivalul de la Mamaia nu se va ţine în acest an, nefiind bani pentru finanţare, vineri, organizatorii anunţat că festivalul va avea loc între 29 şi 31 august, conform ziarulring.ro.

Fiind cea de-a 50-a ediţie, concurenţii din competiţie vor fi doar cei care au câştigat premii în alţi ani. Mai mult, festivalul va avea trei zile, primele două dedicate Secţiunilor Interpretare şi Creaţie, iar ultima ceremoniei de premiere.

"Vor fi două etape şi finala, în sensul că trei zile sunt alocate festivalului. Atât la Creaţie, cât şi la Interpretare, vor intra în concurs artişti şi piese care au ieşit pe primele trei locuri de-a lungul anilor. Practic, va fi o competiţie între câştigătorii Festivalului Mamaia atât la Secţiunea Interpretare, cât şi la Creaţie. Cea de-a treia seară va fi de gală", a declarat preşedintele juriului, Mădălin Voicu.

Unele lucruri nu sunt încă stabilite, precum valoarea premiilor sau cei care vor participa la festival, deşi e clar că în competiţie vor fi prezente nume mari care au debutat pe scena de la Mamaia.

"Noi îi vom contacta pe toţi cei care, de-a lungul anilor, au fost câştigători pe scena de la Mamaia, dar vor veni doar cei care sunt disponibili, care nu au alte angajamente. Mulţi au murit, alţii au plecat din ţară...", a completat Mădălin Voicu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
maramures paste1 jpg
bujori1 jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
iepure paste istock jpg
furnici jpg
biserica romani credinciosi FOTO adevarul
Slujba de Înviere de la Catedrala Patriarhală din București 16 aprilie 2023 FOTO Inquam Photos Alexandru Busca  (3) jpg
Balamuc jpeg 2 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net