Există viaţă după divorţ! Mirela Stelea are alt nume şi e fericită

Ultima actualizare:

    Mirela Stelea o duce foarte bine după divorţul de Bogdan SteleaFOTO: Arhiva personală
Mirela Stelea o duce foarte bine după divorţul de Bogdan SteleaFOTO: Arhiva personală

După divorţul de Bogdan Stelea, Mirela Popa (35 de ani) o duce din ce în ce mai bine.

E mai sexy ca niciodată, mereu cu zâmbetul pe buze, iar afacerile îi merg ca pe roate. Creatoarea de modă Mirela Popa a fost invitată marţi seară în emisiunea Teo Show, de la Kanal D, unde a dezvăluit cum decurge viaţa ei după divorţ şi cum a ajuns să renunţe la numele de Stelea.

''Am revenit la numele meu, am avut nişte discuţii cu Bogdan pe tema asta. E numele fostului meu soţ şi atunci când ne-am căsătorit a fost o onoare că am purtat acest nume. Acum am ajuns în această situaţie. Nu am păstrat numele, numele de Popa vine de la tatăl meu şi îl port cu onoare la fel. Numele de Stelea a fost şi un lucru frumos, mi-a adus multe beneficii. Numele de Stelea  mi-a-deschis multe uşi, dar am şi muncit destul de mult. Oamenii au încredere în mine, mă respectă, iar clienţii mei revin de fiecare dată cu mare drag. Fiind atât de deschisă şi prietenoasă, am reuşit să adaptez destul de uşor'', a povestit Mirela Popa pentruTeo Show.

Bogdan Stelea (46 de ani) şi Mirela Popa (35 de ani) au pus punct căsniciei lor după şase ani de mariaj, în data de 5 mai a acestui an.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net