EXCLUSIV "Îl voi perpeli pe Ploieşteanu ca pe un peşte viu pe grătar!" Elena, soţia lăutarului, îi face în ciudă rivalei

Ultima actualizare:

    Elena, soţia lăutarului, îi face în ciudă rivaleiFoto: Roberto Sălceanu
Elena, soţia lăutarului, îi face în ciudă rivaleiFoto: Roberto Sălceanu

Nelu Ploieşteanu (68 de ani) nu mai locuieşte sub acelaşi acoperiş cu soţia lui, Elena (58 de ani), încă din primăvară.

Se gândeşte să divorţeze, ca să se poată iubi în tihnă cu amanta lui, Ana Maria Roşu (35 de ani), dar se pare că dorinţa e departe de a i se împlini.

Bărbatul infidel, Nelu Ploieşteanu
Bărbatul infidel, Nelu Ploieşteanu

Nu de alta, dar Elena Ploieşteanu, femeia care i-a dăruit cinci copii, i-a declarat război: “Nu vreau să-i acord divorţul. Ce, vrea să se însoare cu amanta? Îl voi perpeli ca pe un peşte viu pe grătar. Pentru mine, el e trecut în nefiinţă. Îl mai primesc în inima mea doar dacă Dumnezeu îmi spune că-mi va vindeca, în schimb, fiul bolnav de tetrapareză spastică. Pe el şi pe amanta lui îi scormonesc şi în mormânt, nu îi las să fie împreună”, a declarat Elena Ploieşteanu, într-un interviu acordat pentru emisiunea Click!, difuzată de luni până joi, de la orele 23.00, la Prima TV. 

Amanta tinerică, Ana Maria Roşu
Amanta tinerică, Ana Maria Roşu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net