EXCLUSIV Doctorul Ion Uţă duce dorul fiicei sale: «De 15 ani fac Crăciunul fără Teo»

Ultima actualizare:

    Din cauza divergenţelor din trecut, Teo nu va  mânca sarmale nici anul acesta cu tatăl ei, Ion Uţă
Din cauza divergenţelor din trecut, Teo nu va mânca sarmale nici anul acesta cu tatăl ei, Ion Uţă

Teo şi Ion Uţă, tatăl ei, ţin mult unul la celălalt dar, cum adesea s-au contrat, ambii preferă vizitele rare. Mai nou, pentru a nu se încinge iar spiritele, ei se rezumă, de Sărbători, să-şi ureze de bine, doar prin telefon. Teo nu va fi prezentă nici anul acesta, la Brăila, acolo unde este aşteaptată la masa de Crăciun.

De ani buni, Sărbătorile de Iarnă nu mai prezintă un prilej de bucurie pentru tatăl lui Teo Trandafir (46 de ani), dar tot umple masa de bunătăţi sperând, ca printr-o minune, că vestita lui fată îi va bate la uşă: „Nu mai ştiu câte  Crăciunuri şi Revelioane am făcut fără fii-mea, dar cred că au trecut peste 10-15 ani. Teo a fost ocupată, ba cu filmările, ba la casa ei, aşa că pentru mine sensul sărbătorilor s-a estompat. Sunt zile ca toate celelalte. Trec, muncesc, e miros de cozonac sau portocale în casă şi... cam atât”, a declarat Ion Uţă (72 de ani), pentru Click!

Acestuia îi este însă foarte dor de Maya, unica sa nepoţică. Au trecut mai bine de patru ani de când nu a mai văzut-o. „De făptura aia scumpă îmi este foarte dor. Nu pot să mi-o mai scot din cap când a venit la mine în urmă cu multă vreme. Vorbea foarte frumos şi mi-a rămas imaginea aceea în minte”, ne-a mai spus medicul, emoţionat.

Între Teo şi tatăl ei s-a căscat o prăpastie în urmă cu mai bine de 5 ani, când Ion Uţă a făcut dezvăluri despre problemele vedetei Kanal D. 

Ion Uţă nu şi-a mai  văzut nepoata, pe  Maya, din 2010
Ion Uţă nu şi-a mai văzut nepoata, pe Maya, din 2010

Şi alţi taţi de vedete sunt nostalgici de Sărbători

Eugen și Gabi Cristea nu s-au mai văzut de 22 de ani. Războiul rece dintre Gabriela Cristea (40 de ani) şi tatăl ei, Eugen (64 de ani), este de notorietate. Vedeta Kanal D şi părintele ei s-au certat cumplit din cauza unui bărbat pe care Gabriela îl iubea nespus.

Bruneta nu a avut o relaţie mai bună nici cu mama ei, care a încetat din viață în 2010. Se împlinesc 22 de ani de când cei doi, tată și fiică, nu s-au mai vizitat, și nici anul acesta nu există vreo speranță.

gabi cristea 3 jpeg

Nicoleta îl ia pe tatăl ei la Miercurea Ciuc. Nici el nu mai ştie câţi ani au trecut de când nu a mai îmopodobit bradul alături de fetele sale. Din cauza problemelor cu alcoolul, Ion (60 de ani), tatăl Nicoletei Luciu, a fost marginalizat de familie.

Pentru că de Crăciun se îndeplinesc marile dorințe, bătrânul a primit invitație de Sărbători la Miercurea Ciuc, acolo unde Nicoleta, soțul ei, Zsolt Csergo, și cei patru copii  s-au mutat încă din august.

nicoleta luciu 2 jpeg

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
Justin, Hailey Bieber divorț jpg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
banner mihai albu png
radhu cumbia jpeg
Gheorghe Visu (State de România) şi Carmen Tănase (Flăcărica) au fost soţi timp de şapte ani, în ”Regina” şi în ”Inimă de ţigan” jpeg
iulia si mihai albu jpg
1 florin piersic png png
banner anamaria prodan laurentiu reghecampf png
image
actualitate.net
image
actualitate.net