VIDEO EXCLUSIV Anca Serea, cadou inedit de ziua ei de la Adi Sînă

Ultima actualizare:

    Anca Serea va pleca la Londra, alături de iubitul ei, Adi SînăFOTO: Arhiva personală
Anca Serea va pleca la Londra, alături de iubitul ei, Adi SînăFOTO: Arhiva personală

Anca Serea se poate considera o femeie împlinită. Are o carieră de succes, dar și o familie împlinită. Frumoasa prezentatoare are patru copii, dintre care doi, pe Noah și Ava Stephanie, cu solistul Adi Sînă.

Pentru că îi face toate poftele prezentatoarei de la Prima TV, Adi Sînă i-a pregătit o surpriză pentru ziua ei de naștere. Aniversarea a 34 de ani o va prinde pe Anca Serea în orașul în care visa demult să ajungă.

"Adi mi-a pus în brațe niște bilete de avion, chiar nu mă așteptam, și țin să îi mulțumesc pe această cale. Îmi doream foarte mult, de vreo doi ani, dar având fobie de avion, nu am ajuns. Îmi doream să vizitez Londra pentru că e un loc absolut deosebit. În primul rând istoric imi place, apoi au hoteluri frumoase și magazine, iar oamenii au un stil aparte. Nu am reușit să ajung până acum, dar iată că visul mi s-a împlinit", a declarat Anca Serea, la emisiunea „Click!”, difuzată de luni până joi, de la ora 23.30, la Prima TV.

A primit de la Diana Bart o pereche de cercei superbi
A primit de la Diana Bart o pereche de cercei superbi

Cei doi vor pleca singuri, iar cei patru copiii ai Ancăi vor rămâne acasă, unde vor aștepta nerăbdători ca aceștia să se întoarcă plini de cadouri.

''Copiii ne așteaptă acasă. Deja cei mari știu că mami și tati vor pleca, și ne-au făcut fiecare o listă mare cu obiectele pe care și le doresc'' , a dezvăluit Anca, la Prima TV.

Călătoria la Londra nu este singurul cadou pe care l-a primit de la iubitul ei Adi. Aceasta s-a ales și cu cadouri în avans, atât de la mama sa, cât si de la prezentatoarea emisiunii Click!, Diana Bart: "Am mai primit ceva, de ultimă generație. Un telefon mobil. Diana m-a luat prin surprindere și mi-a adus niște cercei frumoși și o floare. Și mama mi-a adus un aranjament frumos''.

Anca Serea a primit în dar de la iubitul ei o vacanță la Londra
Anca Serea a primit în dar de la iubitul ei o vacanță la Londra

Prezentatoarea tv a primit recent și inelul de logodnă, iar anul acesta se așteaptă și nunta celor doi. Stirista si Adi Sina sunt împreună de patru ani.

''Probabil că nu voi purta rochie de mireasă. Va fi o petrecere, și de aceea voi arăta haioasă să vin cu ditamai rochia acolo'', a încheiat aceasta.

Vezi aici arhiva emisiunilor Click!, de la Prima TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
Ramona Badescu jpg
Jennifer Lopez si Ben Affleck  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net