Contrar aparenţelor, silicoanele nu aduc nici pe departe fericirea. Cel puţin nu în pat! Loredana Chivu şi Mădălina Radu au lăsat pudoarea la o parte şi au dezvăluit pentru Click! că, de când şi-au mărit busturile, nu mai simt plăcerea în aşternut ca înainte.
"Practic, sânii nu mai sunt aşa sensibili la atingere. Câteva luni bune după ce-ţi pui silicoane nu mai simţi absolut nimic, nu te mai exciţi. La primele silicoane, de abia după doi ani începuseră să-mi revină simţurile. Acum, de exemplu, la o săptămână după ce le-am schimbat, poţi să-mi pui şi un cercel în sfârc şi nu simt nici măcar durere!", a declarat Loredana Chivu. Fosta asistentă a lui Dan Capatos a suferit chiar săptămâna trecută o nouă intervenţie chirurgicală, ea fiind total nemulţumită de vechile implanturi.
"Am avut dureri groaznice a doua zi după operaţie. Eram transfigurată. Am avut şi sângerări masive, am crezut să mor, dar acum totul e bine. Luni merg să-mi scoată firele", ne-a mai spus Loredana.
La rândul ei, Mădălina Radu a întâmpinat şi ea aceleaşi probleme când şi-a mărit sânii. "Îmi amintesc că m-am speriat îngrozitor şi l-am sunat pe sexologul Bebe Mihăescu să-l întreb ce se întâmplă cu mine. El mi-a spus că e normal ca să nu simţi la fel plăcerea după ce îţi pui silicoane", ne-a declarat OTV-ista.
Mădălina Radu

Lore, răsfăţată de fiul unui milionar din Sibiu
Nu a avut prea mare noroc pe plan profesional, însă în dragoste da. Loredana Chivu s-a cuplat din vara anului trecut cu Mircea Ureche, un tânăr de 24 de ani din Sibiu, fiul unuia dintre acţionarii celui mai mare grup de panificaţie din România.
Mai citeşte:
Şi-a mărit sânii la medicul acuzat de trafic de ovule!
Loredana Chivu: Ups, mi-a ieşit sânul din blană!
Loredana Chivu: «Îmi pun silicoane mari, că am ditamai fundul!»
Loredana Chivu a primit inel de logodnă de 2.000 €!
Loredana Chivu, refuzată de Bahmu la Kanal D!
Lore: «M-am îngrăşat cât o vacă»
După ce a plecat de la Capatos, Loredana s-a mutat la iubitul ei, la Sibiu,care o ţine în puf şi care i-a deschis mai nou şi un atelier de croitorie.

Mădălina se iubeşte cu sosia lui Elan
Femeia care, în urmă cu doi ani la mare, l-a făcut să întoarcă capul după ea pe Elan Schwartzenberg, are acasă un iubit care seamănă leit cu fostul soţ al Mihaelei Rădulescu.
Citeşte şi:
OTV- ista fără chiloţi, furată de toate hainele!
«Otevista fără chiloţei» trece la cratiţă!
Cei doi sunt împreună de mai multă vreme şi se înţeleg de minune, dar vedeta OTV nu a vrut să ne dezvăluie numele lui.





* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza