Emisiunile se întorc din vacanţă! Răzvan şi Dani, Simona Gherghe şi Capatos revin pe sticlă

Ultima actualizare:

    Echipa "Neatza", pregătită să intre pe post luni dimineaţă la matinalFoto: Antena 1
Echipa "Neatza", pregătită să intre pe post luni dimineaţă la matinalFoto: Antena 1

În grila Antenei 1 revin emisiunile ”Neatza cu Răzvan si Dani”, de la ora 08.00, şi ”Acces Direct”, de la 17.00. În ediţia de luni, prima din acest an, în platoul ”Neatza” vor veni Dorian Popa, grupul Noaptea Târziu, Anna Lesko, dar şi Adina Postelnicu, Alessia, Nick Kamarera & Alinka şi Andreea D, transmite postul de televiziune. Matinalul va aniversa, în februarie, 9 ani de existenţă.

Anul trecut, ”Neatza cu Răzvan şi Dani” a avut cel mai bun sezon din istoria show-ului de la Antena 1, pe publicul comercial, cu o creştere de 15 procente a cotei de piaţă.

Şi pentru ”Acces Direct” anul 2016 a însemnat cel mai bun de până acum, emisiunea înregistrând o creştere de 16 procente a cotei de piaţă, la nivel naţional. De altfel, în 2016, ”Acces Direct” a fost lider de audienţă atât la nivelul publicului comercial, cât şi la nivel urban şi naţional. Peste 1.312.000 de telespectatori la nivel naţional au urmărit în anul 2016 emisiunea prezentată de Simona Gherghe. Începând cu acest sezon, Paula Minginer, fostă concurentă în emisiunea ”Burlacul”, va fi asistenta Simonei Gherghe, prezentatoarea fiind urmărită acum şi cu mai mult interes anunţănd recent că este însărcinată. 

Dan Capatos şi echipa sa se reinventează şi vor fi prezenţi, de luni până joi, de la ora 22.30, în programul postului Antena 1, cu emisiunea ”Xtra Night Show”, într-un decor nou. Anisia Gafton, una dintre puţinele femei din domeniul stand-up comedy, se alătură echipei emisiunii. Cătălin Bordea şi Silviu Andrei fac şi ei parte din echipă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
 Andreea Marin (48 de ani) s-a aflat printre premianți și a venit la eveniment alături de fiica ei, Violeta (16 ani), atrăgând absolut toate privirile
banner claudia patrascanu png
cub gabi badalau claudia patrascanu png
scena teatru jpg
brooks nader sports illustrated profimedia jpg
jennifer lopez ben affleck profimedia jpg
ela craciun 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net