Duhovnicul lui Ion Dolănescu, poezie în amintirea solistului

Ultima actualizare:
† Ion Dolănescu  a murit în urmă  cu şase ani
† Ion Dolănescu a murit în urmă cu şase ani

Duhovnicul lui Ion Dolănescu, preotul Emil Nedelea Cărămizaru, paroh la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, a scris o poezie, în amintirea regretatului artist care i se confesa adeseori.

Părintele a lansat, recent, volumul “Privind spre Ceruri cu speranță...”, iar printre poezii se regăseşte şi una intitulată “În amintirea lui Ion Dolănescu”, pe care parohul a scris-o la aproape şapte ani de la dispariția interpretului de muzică populară. Părintele Cărămizaru a fost un apropiat al lui Ion Dolănescu, nelipsit din casa artistului.


    † Ion Dolănescu  a murit în urmă  cu şase ani
† Ion Dolănescu a murit în urmă cu şase ani

“Mi-a fost prieten, întotdeauna venea cu multă bucurie la biserica aceasta, la Sf. Gheorghe Nou de la kilometrul zero. Poeziile au fost publicate în mai multe reviste și ziare, dar pentru prima dată au apărut într-un volum”, afirmă părintele Cărămizaru. Cartea mai conține “Imnul Brâncovenilor”, poezii de iarnă, precum “Colindul copilăriei” sau “Colind de Moș Ajun”, dar și versuri închinate lui Iisus și Maicii Domnului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Un avion militar ucrainean a intrat în spațiul aerian al României  A fost interceptat și escortat pentru aterizare imediată la Baza 95 Aeriană Bacău jpeg
image
image
image
image
image
image
simona gherghe colaj facebook jpg
lavinia parva stefan banica celebrity awards 2014 1 0 jpeg
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
image
actualitate.net
image
actualitate.net