Dima Trofim, eliminat de la Vocea României

Ultima actualizare:

    Dima Trofim a fost eliminat din concursFoto: Instagram
Dima Trofim a fost eliminat din concursFoto: Instagram

Actorul Dima Trofim, din serialul Pariu cu viața, a fost eliminat de către Smiley, în urma duelului cu Ioana Barbă.

Dima Trofim și Ioana Barbă au interpretat piesa "Somebody that i used to know". Cei doi au purtat costume similare și au uimit tot publicul prin apariția lor. După ce au cântat, fiecare jurat și-a spus părerea cu privire la prestația celor doi. Prima care și-a spus cuvântul a fost Loredana.

„Un moment impecabil, foarte frumos construit. De la costume la voci și coregrafie. E greu să spun cine mi-a plăcut mai mult. La Dima se observă că are ore de filmări și știe să își controleze emoțiile”, a declarat artista.

„Începutul și finalul la voi a fost scârțâit. M-a impresionat Dima că a putut duce până la sfârșit starea chiar și după ce s-au stins aplauzele. Am apreciat asta”, și-a spus cuvântul juratul Adrian Despot.

„Mi s-a părut că Dima a fost bine pe părțile înalte, dar vocea Oanei a fost mai prezentă”, a completat Tudor Chirilă.

În final, antrenorul celor doi, Smiley a fost cel care a ales. „Dima ești un artist mișto. Îmi placi mult. În cazul vostru, fix momentul ăsta a fost definitoriu, nu am avut nicio prejudecată. Voi merge mai departe cu... Ioana”, a declarat Smiley.

La final, jurații ar fi putut alege să îl ia pe Dima în echipele lor, însă niciunul dintre aceștia nu a făcut-o. Dima a spus că se simte bine, deși își dorea foarte mult să meargă mai departe în concurs.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
banner dana nălbaru png
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net