Diana Dumitrescu s-a îngrășat 10 kg: „M-am neglijat”

Ultima actualizare:
Diana Dumitrescu s-a pus pe slăbit
Diana Dumitrescu s-a pus pe slăbit

Diana Dumitrescu (32 de ani) și-a luat o „pauză bine meritată, lungă și frumoasă”, care și-a spus cuvântul. Vedeta a mâncat fără să țină cont de siluetă, a abandonat sportul și viața mondenă. Ea și-a anunțat fanii că revine în atenția reflectoarelor și că s-a apucat de un regim de slăbire foarte strict, care deja dă rezultate. Blondina arată foarte bine, deși susține că a luat proporții.

„Cu sinceritate vă spun, că tot timpul ăsta petrecut cu mine, dar în care totuși m-am neglijat, și-a spus cuvântul. M-am îngrășat 10 kg. Și nu îmi este rușine să o spun. Parcă am făcut-o intenționat. Dar renasc, așa că pentru a doua oară în viața mea țin un regim de slăbire strict. Ei, bine, aproximativ. E greu să treci de la  a-ți face toate poftele, la a mânca strict câteva alimente, iar tentațiile sunt la tot pasul. Dar, sunt ambițioasă și sigur voi ajunge, încet dar sigur, la silueta pe care mi-o doresc. Da, este mult mai greu să slăbești când ai 30+ decât la 20 de ani, dar ține totul de mine, adică de tine. Dacă vrei, orice este posibil, mai ales că tu deții controlul”, a scris Diana Dumitrescu, pe blogul său personal. 


    Diana Dumitrescu s-a pus pe slăbitFoto: dianadumitrescu.ro
Diana Dumitrescu s-a pus pe slăbitFoto: dianadumitrescu.ro

De asemenea, actrița a anunțat că revine în peisajul monden: „M-am întors în lumea activă, lumea mondenă, cu proiecte, petrecerim mondenități și îmi place. Îmi era dor. Este locul în care te revezi cu prieteni, cu oameni mișto sau nu, în care încerci să ții pasul. (...) Este bine venită o pauză de lume, dar, dacă e prea lungă, poți trece în extrema cealaltă, în care ai senzația că toată lumea face ceva, numai tu pierzi timpul uitându-te la filme și citind cărți. Nu e așa, dar probabil că a venit momentul să ieși din carapace. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Dominic Cummings FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
oana roman judecatoare jpg
andreea marin mama colaj instagram jpg
iulia vantur colaj instagram jpg
Designerul vestimentar face parte din delegația Top Line România, alături de Diana Baicu, Daiana Anghel și Marisa Paloma
banner oleg burlacu
cub mariana moculescu horia moculescu png
banner Anamaria Ferentz png
Banner Prodan Reghe Ferrari
image
actualitate.net
image
actualitate.net