De ce a ţinut Andra sarcina ascunsă?

Ultima actualizare:

    Andra este însărcinată în 5 luni şi jumătate FOTO: Arhiva personală
Andra este însărcinată în 5 luni şi jumătate FOTO: Arhiva personală

Înainte de a anunţa că este însărcinată, Andra (28 de ani) a trecut prin tot soiul de frici şi griji legate de cel de-al doilea copil pe care urmează să îl aducă pe lume peste aproximativ 4 luni. Aurora, cumnata ei, a dezvăluit de ce solista a decis să păstreze secretă sarcina, până acum o săptămână.

Luni seara, în emisiunea lui Teo Trandafir, Aurora a venit însoţită de fratele Andrei, Săndel Mihai, cu care are şi un băieţel, şi a dezvăluit că în momentul în care Andra a aflat că este din nou gravidă, aceasta tocmai pierduse o sarcină, ceea ce pe cântăreaţă a speriat-o groaznic şi a convenit să nu dezvăluie absolut nimic despre acest lucru, din superstiţie.

''Andra a tăcut din superstiţie. Spre nefericirea noastră, când ea a aflat că e însărcinată, eu tocmai pierdusem una în octombrie. Am fost supărată vreo două zile, dar mi-a trecut. Era speriată să nu i se întâmple şi ei ceva. E bine să nu spui, să fii previzibil, nu ştii ce se poate întâmpla. I-am spus că e tânără şi nu o să aibă probleme, cum am avut eu. Aşa a vrut Dumnezeu!'', a mărturisit aceasta.

Aurora formează un cuplu cu fratele Andrei, Săndel Mihai, de 14 ani şi au un băieţel, în vârstă de şase ani şi jumătate
Aurora formează un cuplu cu fratele Andrei, Săndel Mihai, de 14 ani şi au un băieţel, în vârstă de şase ani şi jumătate

De asemenea, Aurora a mai precizat că Andra nu ţine cont de silueta ei, şi mănâncă tot ce pofteşte: ''Acum mănâncă tot ce îi place, nu se abţine de la clătite, pizza, supă cu găluşte. Acum e în 5 luni şi jumătate, i-a dispărut frica. Ar trebui să nască în august'', a mai spus cumnata vedetei.

A făcut anunţul pe internet

La începutul săptămânii trecute, Andra a făcut marele anunţ pe internet, şi a mărturisit că va deveni mămică pentru a doua oară. Artista şi soţul ei, prezentatorul tv Cătălin Măruţă, sunt cu atât mai fericiţi cu cât medicul le-a spus că vor avea o fetiţă. Deşi s-a zvonit în repetate rânduri că artista este însărcinată, de data aceasta nu mai încape niciun dubiu, sarcina fiind destul de avansată.

"Dragii mei, sunt foarte fericită şi vreau să împart cu voi acest lucru... Sunt însărcinată din nou, în aproape cinci luni! Iertare ca nu v-am spus mai devreme, dar câteodată nu sunt în stare să-mi spun nici mie aşa ceva, de teamă că mă voi trezi şi voi constata că totul a fost doar o poveste frumoasă a somnului meu. Dar e adevărat !!! În iulie, fiul meu David va primi cel mai frumos cadou: o surioară !... Vă voi mai povesti cum decurge totul, vă promit! Şi vă doresc să fiţi cel puţin la fel de fericiţi ca mine, toată viaţa voastră!...", a scris artista pe pagina ei oficială de socializare, marţea trecută, la prima oră.

Cătălin Măruţă nu îşi mai încape în piele de fericire

Realizatorul tv este şi el în culmea fericirii, mai ales că a primit vestea de ziua lui. "În iulie, se va naşte fiica mea! Da, aţi citit bine. Am tăcut până acum, am respectat discreţia Andrei, dar azi vă spun, cu tradiţionalul orgoliu patern, că soţia mea e însărcinată din nou şi, spre bucuria lui David, de data aceasta vom aduce acasă o fetiţă! Am deja o inimă în plus, o dragoste în plus!... E un sentiment extraordinar, aproape imposibil de expus in cuvinte! Vă mulţumesc pentru că mereu sunteţi alături de Andra şi de mine!", a scris Cătălin Măruţă pe contul lui de socializare.

Andra nu a avut probleme în primul trimestru de sarcină, însă a povestit pentru revista Ciao! că au fost clipe când nu a putut să mănânce mare lucru din cauza greţurilor care nu îi dădeau pace. 

"Ni s-a împlinit o dorinţă uriaşă, acum savurăm fiecare moment al aşteptării, venirea pe lume al noului bebe. E o senzaţie pe care numai o femeie însărcinată o poate înţelege. I-am spus lui Cătălin într-un mod foarte firesc, nu am pus în scenă vreo piesă de teatru. La un minut după ce am aflat eu, i-am spus şi lui. Ne-am bucurat nebuneşte şi acesta a fost momentul zero, clipa în care am pornit pe un alt drum frumos. Am avut greţuri la început, dar nu cine ştie ce. În limite normale. Este adevărat că au existat zile în care am preferat să mănânc numai salate, pentru că altceva nu am putut", a declarat Andra, pentru revista Ciao!

Andra şi Cătălin Măruţă vor avea fetiţă

Cătălin Măruţă şi Andra mai au un băieţel, pe nume David, în vârstă de 4 anişori
Cătălin Măruţă şi Andra mai au un băieţel, pe nume David, în vârstă de 4 anişori

Cuplul a aflat, recent, sexul copilului, iar medicii le-au dat o a doua veste bună. "Din ce ne-a spus medicul, 90% va fi fetiţă. Am plâns de fericire atunci când am auzit, când am facut ecografia. Nu îndrăzneam să sper. Voiam doar să am un copil sănătos, indiferent ce va fi, dar când am auzit cuvântul magic «fetiţă», n-am mai reuşit să-mi opresc lacrimile de emoţie. Şi încă ceva..când am primit vestea că este fetiţă era ziua lui Catalin...pe 27 ianuarie", a mai spus artista, citată de Ciao!

Andra şi Cătălin Măruţă mai au un băieţel în vârsta de patru ani care a primit şi el vestea cu mare bucurie, mai ales că îşi dorea de mai mult timp un frăţior sau o surioară.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
puiu calinescu jpg
banner maria constantin png
IULIA VANTUR SI SALMAN webp
liviu varciu si carmina 2 1 e1667375388174 webp
banner raluca moianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net