De ce a amânat PRO TV show-ul „Ferma Vedetelor”

Ultima actualizare:

    Cu nea Rață ne vom reîntâlni la anul pe micul ecran
Cu nea Rață ne vom reîntâlni la anul pe micul ecran

Fanii emisiunii „Ferma Vedetelor” ar trebui să ştie că show-ul nu va mai fi difuzat anul acesta, ci în primăvara lui 2018. S-ar părea că şefii de la Pro TV au avut motive întemeiate să facă acest lucru, iar Click! îţi spune care sunt acestea.

Se ştie că cel de-al treilea sezon al emisiunii „Ferma Vedetelor”, de la Pro TV, nu o mai are prezentatoare pe Iulia Vântur, care a fost gazdă pentru edițiile filmate la Cocani, judeţul Dâmboviţa, şi în Creta. De data aceasta, filmările au avut loc în județul Sibiu, iar prezentatoare este Monica Bârlădeanu (38 de ani). Din păcate, pentru că grila de programe este ocupată cu tot felul de emisiuni noi și vechi, sezonul al treilea din “Ferma vedetelor” nu va mai fi difuzat anul acesta, deşi echipa a început munca imediat după Paşte, finalizând treaba undeva spre sfârşitul lui iulie.


    Monica Bîrlădeanu va prezenta
Monica Bîrlădeanu va prezenta

Motivul principal al amânării ține strict de anotimpuri: dacă show-ul va fi difuzat în această perioadă, când este frig afară, imaginile de pe micul ecran nu s-ar mai „pupa” cu cele reale, de afară. Emisiunea este filmată de la un capăt la altul, s-a filmat şi finala, Nea Raţă şi-a reluat îndeletnicirile, iar concurenţii, în număr de 18, s-au întors deja la treburile lor. Dintre aceştia îi amintim pe Andrei Duban şi pe soţia sa, Graţiela, Dragoş Moştenescu, Diana Dumitrescu, Majda Aboulumosha, Tania Popa, Daniel Iordăchioaie, Rona Hartner, Narcisa Suciu etc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evacuare militari ucraineni Azovstal - 17 mai 2022 / FOTO EPA-EFE
image
image
image
image
image
image
banner mara banica png
image png
banner lidia vadim tudor png
Printul William si Kate Middleton jpg
meghan markle gettyimages jpeg
Alexandra Duli a părăsit și ea competiția Survivor All Stars
selly colaj instagram jpg
banner irina columbeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net