Dan Negru, naş pentru a patra oară

Ultima actualizare:

    Dan Negru şi soţia sa i-au dus la altar pe Răzvan Popescu şi pe mireasa acestuiaFoto: Arhiva personală
Dan Negru şi soţia sa i-au dus la altar pe Răzvan Popescu şi pe mireasa acestuiaFoto: Arhiva personală

Unul dintre cei mai simpatici realizatori de radio, Răzvan Popescu, s-a însurat sâmbătă, la biserica Izvorul Tămădurii din Baloteşti, cu Angela Digulescu (n.r. cadru militar), femeia pe care o iubeşte de patru ani.

 Părinţi spirituali, dar şi martori la cununia civilă de-acum şase luni, le-au fost Dan Negru (43 de ani), prezentatorul show-ului “Next Star” (Antena 1), şi soţia sa, Codruţa, de profesie medic stomatolog. Îmbrăcaţi elegant şi cu mult bun-gust, vedeta tv şi frumoasa lui parteneră nu au avut emoţii, întrucât s-au aflat la a patra experienţă de acest gen.

Şi pentru că e în tradiţie ca naşii să boteze şi primul născut al cuplului, Negru este pregătit şi pentru acest eveniment, atunci când va fi cazul. Petrecerea, la care au participat peste 300 de persoane, s-a  terminat în zori, iar printre meseni s-au numărat vedete precum Andreea Bănică, Mihai ­Morar, Roxana Nemeş şi Radu Groza, Mihai Mitoşeru, dar şi colegul său de la Radio ZU, Flick!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
92f0a716 3d25 49fe 9a40 fbfef5803f44 jpeg
Banner Andreea Raicu
sanziana negru si stefan floroaica jpeg
chrissy teigen rochie profimedia jpg
sofia vicoveanca jpeg
Florin Piersic scaled e1692821158751 jpg
Un singur lucru nu i-a fost pe plac Anamariei Ferentz, spectacolul Carmen pus în scenă la Opera din Viena
cub andreea balan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net