Dan Capatos, dezvăluiri despre job. Ce crede despre asistente

Ultima actualizare:

    Dan CapatosFoto: Arhiva personală
Dan CapatosFoto: Arhiva personală

Dan Capatos aduce, de şapte ani, în prim plan scandalurile mondene, în cadrul emisiunii lui, "Un show păcătos".

Cu toate că intră în contact cu toate vedetele autohtone şi este un nume sonor în lumea mondenă, Capatos preferă să stea departe de scandaluri. Prezentatorul Antena 1 a recunoscut că în viaţa de zi cu zi este cu totul altul şi nu îi place să aibă deaface cu personajele care vin în emisiunea lui. El a dezvăluit că nu vrea să facă parte din lumea mondenă, care nu îi place deloc şi că face acest tip de emisiuni pentru că "se cere". 

"Nu îmi place să fiu în mijlocul lumii mondene, chiar dacă fac parte din ea, în timpul emisiunii. Dar să fiu şi în viaţa reală, ar fi chiar trist! Lumea aceasta, a mondenităţilor, pare atât de glamourous, dar este o mizerie, de cele mai multe ori. Sigur, există şi zonele decente, de lăudat, dar sunt nişte insule într-o mare de gunoi. Prefer să stau acasă, cu familia, să mă uit la seriale TV. Am reînceput să colecţionez viniluri şi să citesc", a povestit Dan Capatos, la Antena Stars. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net