Cum s-a distrat Alexandra Ungureanu în vacanţă!

Ultima actualizare:

    Alexandra Ungureanu, trei sejururi de neuitatFoto: Facebook
Alexandra Ungureanu, trei sejururi de neuitatFoto: Facebook

S-a plimbat şi a avut trei sejururi de vis! În vara acestui an, Alexandra Ungureanu a petrecut o vacanţă de neuitat în trei locuri superbe ale lumii: Turcia, Londra şi New York.

"Mijlocul verii mi-a adus una dintre cele mai mari bucurii pentru suflet." a spus încântată Alexandra Ungureanu  (32 de ani)  pentru ziarulring.ro.

"Destinaţia ideală mi-o stabilesc în funcţie de ceea ce simt să fac în vacanţă: odihnă, să vizitez sau să merg la concertul vreunui artist preferat. Anul acesta mi-am programat vacanţa în mai multe reprize şi am început cu un sejur în Turcia, la Kusadasi, împreună cu mama mea, încercând să iau un pic de soare după vreo trei ani în care n-am mai ajuns la mare decât pentru concerte. Am vizitat Pamukkale, Efes, ne-am răsfăţat la hammam, am degustat deliciile din bucătăria turcească, am fost în plimbare cu vaporaşul în nişte insule mai retrase. Ce mai, relaxare totală!", a povestit artista.

Alexandra Ungureanu, împreună cu iubitul
Alexandra Ungureanu, împreună cu iubitul

Frumoasa vedetă a avut ocazia să îl asculte pe Robbie Williams în concert, la Londra.

"Pe la jumătatea lui iulie, am dat o fugă cu o prietenă până la Londra, să-l vedem pe Robbie Williams în concert, pe O2 Arena. Un concert de zile mari şi o sesiune serioasă de shopping au alcătuit reteţa perfectă pentru două fete şi-o umbrelă. Iar mijlocul verii mi-a adus una dintre cele mai mari bucurii pentru sufletul meu. Prietenul meu, ştiind ce mare pasiune am pentru muzica Shaniei Twain, s-a gândit să-mi facă o surpriză şi să ia bilete la unul dintre ultimele concerte ale ei în Las Vegas, la Caesar’s Palace, unde are rezidenţa de aproape doi ani. Şi aşa am făcut un tur de forţă în cinci zile, pentru prima dată în State, vizitând New Yorkul, unde prietenul meu locuieşte de ani buni, şi un pic de aer de Vegas", a adăugat Alexandra.

image
image
image
image
image
image
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
banner alex dobrescu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net