Cristina Deleanu: «Eram foarte disciplinaţi la filmările pentru “Liceenii”»

8_foto-4-3-col.jpg

Cristina Deleanu are casa plină de colecţii, de toate felurile, aduse din toate colţurile lumii

Distinsă, discretă şi deosebit de frumoasă, Cristina Deleanu face cea mai frumoasă pereche alături de exuberantul şi glumeţul actor Eugen Cristea, cel care ne-a încântat copilăria cu show-ul “Feriţi-vă de măgăruş”. Dar nu despre cel din urmă povestim aici, ci despre soţia lui, care ne-a spus lucruri neştiute despre sufletul şi pasiunile ei.

Unul dintre primele seriale de televiziune în care a apărut Cristina Deleanu (76 de ani) a fost „Eroii nu au vârstă” (1984), unde a jucat prima oară cu Ştefan Bănică Jr, pe vremea aceea copil. „Ne-am reîntâlnit pe platourile de filmare de la «Liceenii» (1986) şi am rămas în relaţii bune. Până acum câţiva ani i-am transmis felicitări pentru concertele de Crăciun şi pentru toate proiectele lui.

 

Cu Tamara Buciuceanu Botez am păstrat legătura, iar cu regizorul Nicolae Corjos nu am mai vorbit, ştiu că nu se simte bine şi îmi e jenă să-l sun. El a văzut în mine singura directoare pe care o avea, cum în Tamara a văzut unica «Isoscel», iar în Caramitru singurul «Socrate». Eram foarte disciplinaţi pe platourile de filmare”, ne-a spus Cristina Deleanu. Pe lângă actorie, am vrut să ştim ce alte pasiuni îi bucură sufletul Cristinei Deleanu.

 

„Pictez în continuare, o să râdeţi, dar mâzgălesc oriunde merg prin concediu. Este plăcerea de a avea peisaje în ochii mei, doar că acum această pasiune a luat o altă formă. Acum fac fotografii cu aparate de unică folosinţă. Şi scot apoi fotografiile pe hârtie. Tata ar fi vrut să merg în această direcţie”, ne-a mai povestit actriţa. În ultimii doi ani, Cristina Deleanu a apărut doar în patru episoade din „Lecţii de viaţă”, la PRO TV, dar şi în câteva telenovele şi seriale: „Om sărac, om bogat” (2006, PRO TV) şi „Aniela” (2009, Acasă TV). În schimb, actriţa a jucat în multe piese de teatru în ţară şi în străinătate, alături de partenerul său de viaţă, Eugen Cristea (65 de ani). “Dacă se întâmplă ca doi oameni într-un cuplu să rezoneze la fel, şi fiecare să înţeleagă că asta e menirea lui de om şi de individ în cuplu, atunci treaba iese. Trebuie să ştii ce vrei de la viaţă, cine eşti tu şi ce vrei de la partener. Dragoste, respect şi înţelegere! Ăsta-i secretul unei relaţii perfecte”, ne povesteau odinioară, cei doi mari actori.

Citește și

  • oana sarbu cesonia postelnicu

    Filmul ”Liceenii” se apropie de vârsta de 32 de ani, însă continuă să facă fani în rândul tinerilor telespectatori. Aventurile eroilor interpretați de Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu, Ștefan Bănică Jr. sau Mihai Constantin fascinează și acum, deși lucrurile s-au schimbat radical în viața liceenilor din zilele noastre. Cât despre actrițele care au jucat rolurile principale, popularitatea adusă de film le-a ajutat în carieră, însă în viața personală au fost urmărite de ghinion.

  • cum arata ionica din liceenii

    Mihai Constantin a făcut furori în seria ”Liceenii”, în rolul simpaticului Ionică, alături de Ștefan Bănică Jr. și Oana Sârbu. Actorul și-a serbat recent fiul, pe Matei, care pare o copie fidelă a eroului din filmul de acum 30 de ani.

  • Prieteniile legate pe platourile de filmare ale peliculei ”Liceenii” au rezistat cu stoicism trecerii timpului, dar şi distanţei, având în vedere că Tudor Petruţ, interpretul nesuferitului personaj Şerban, s-a stabilit în America de 27 de ani. Poza cu cei trei actori de succes face furori pe Internet.

  • tamara buciuceanu botez, mihai constantin

    În vreme ce Tamara Buciuceanu Botez își sărbătorește ziua de naștere la Bran, departe de agitația și canicula orașului, cel care a rămas să primească urările în numele ei este chiar ”elevul-problemă” Ionică din ”Liceenii”, seria de succes a anilor ’80.