EXCLUSIV Cosmina Păsărin nu a mai avut vacanţă de trei ani

Ultima actualizare:
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta

Nu are planuri de concediu, deşi tânjeşte după câteva zile libere pe o plajă exotică. Cosmina Păsărin lucrează de trei ani la foc continuu. Focoasa brunetă este gazda unor evenimente speciale, iar în acestă perioadă estivală este "maestru de ceremonii" pe litoral.

Cosmina Păsărin îşi doreşte cu ardoare o vacanţă, însă munca este pe primul plan, aşa că a văzut că evenimentele pe care le prezintă îi ocupă aproape tot timpul. Ea încearcă în această perioadă să îmbine utilul cu plăcutul, pentru că are câteva petreceri private la care este gazdă pe litoral.

Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta

"Mai toate evenimentele la care trebuie să fiu prezentă se întâmplă în weekend, aşa că nu am cum să plec undeva sau să-mi fac planuri de vacanţă. Nu ştiu ce aş putea să fac de luni până joi, când sunt liberă.

Nu mi-am rezervat nimic. Lucrez intens în această perioadă, care este una foarte aglomerată pentru mine. Nu am mai avut un concediu în adevăratul sens al cuvântului de cel puţin trei ani", ne-a declarat Cosmina Păsărin. 

Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta

Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta

Dincolo de meseria pe care şi-o face cu pasiune, Cosmina Păsărin s-a lansat recent şi în modă. Ea a creat o linie de trocouri, care pot fi asortate uşor şi pot purtate în orice moment al zilei.


    Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta
Cosmina Păsărin nu are concediu vara aceasta

Când nu este gazda evenimentelor şi nu trece pe la atelierul, unde supraveghează atent confecţionarea pieselor vestimentare, Cosmina face mici lucruri pentru ea. Vedeta se relaxează în parc şi se plimbă cu bicicleta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
ATM jpg
weekend distractie jpeg
nava scufundata jpg
Ulpia Traiana Sarmizegetusa Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (10) JPG
itp 1024x681 jpg
Peste alb jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net