"Cine gustă din preparatele mele rămâne uimit"

Ultima actualizare:

    "Eu gătesc cu  iubire şi iubesc  cu poftă"
"Eu gătesc cu iubire şi iubesc cu poftă"

Pentru Alexandru Constantin, prezentatorul emisiunii „Focus Magazin” de la Prima TV, gătitul este o mare pasiune şi, spune el, „o formă de a împărtăşi iubire”. Pentru că nimic nu se compară cu bucuria de a-i vedea pe cei care gustă din preparatele lui că rămân uimiţi, savurând tot din farfurie. Această plăcere de a găti, combinată cu talent şi cu îndemânare, l-au convins pe Alexandru să facă un pas important în acest domeniu.

Alexandru a prins gustul gătitului de mic, de când o vedea pe mama sa cum făcea „minuni” în bucătărie. „Mai mult decât mâncarea în sine, cred că m-a atras atunci plăcerea cu care vedeam că găteşte pentru familie. Făcea totul pentru cei pe care îi iubeşte. Sentimentul acesta mi se pare minunat. Şi cu asta asociez eu gătitul şi pasiunea mea pentru bucătărie”, explică el. 

A avut perioade în care a gătit în fiecare zi. Fără reţete respectate întocmai, fără măsuri la ingrediente, totul după gust şi inspiraţie. Îi ieşea ceva delicios de fiecare dată. Improvizează, adaptează, experimentează, mai şi greşeşte, dar cel mai important este că se simte senzaţional. Tocmai acest lucru a vrut să-l arate tuturor, astfel că, din 18 februarie, prezentatorul şi-a lansat o emisiune culinară pe blogul şi pe pagina sa de Facebook.


    Se aprovizionează cu  legume, carne  şi  lactate de la ţărani
Se aprovizionează cu legume, carne şi lactate de la ţărani

„În ultimele luni, m-am surprins gătind destul de des. Şi mi-am zis că n-ar fi rău să şi filmez asta. Oamenii vor să vadă cum se descurcă alţii în bucătărie. Prin urmare, am hotărât să lansez emisiunea «Constantin găteşte». Filmările se fac în bucătăria mea de acasă. Veţi vedea că nu tot timpul sunt AS. Câteodată mă amuz dacă fac prostii. Am vrut ca oamenii să mă vadă la mine în casă, natural, fără scenariu, fără ajutor din partea unui profesionist. Cum sunt aici, în această emisiune, sunt şi în viaţa reală”, explică prezentatorul, care deja a ajuns la al doilea episod. 

Găteşte exact ce-i place lui să mănânce, preparate simple, rapide, sănătoase, cu ingrediente româneşti. Satele din jurul Bucureştiului s-au transformat, pentru el, într-o mare „piaţă”. Cumpără de la ţărani de la fructe şi legume până la ouă, carne, lactate. „Prin această emisiune, am căutat o cale prin care să încurajez consumul de produse cât mai naturale. Am vrut, de asemenea, să transmit ideea că gătitul nu trebuie să fie o povară, un motiv de stres. Se poate face relaxat, degajat, glumind, ascultând o muzică bună”, mai spune Alexandru Constantin, poftindu-vă şi pe voi la el în bucătărie. Veţi afla idei de reţete  delicioase şi veţi vedea că gătitul poate fi plăcut, distractiv şi plin de satisfacţii.


    Alexandru găteşte  mai mult mâncare tradiţională, simplă,   rapidă, care nu  necesită multe  ingrediente
Alexandru găteşte mai mult mâncare tradiţională, simplă, rapidă, care nu necesită multe ingrediente

Îşi face toate poftele în weekend

simeon stalpnicul png

Nu ar putea să facă atâtea bunătăţi dacă nu le-ar aprecia, dacă nu ar fi el însuşi un pofticios. Recunoaşte acest lucru. „Da, sunt pofticios din cale afară. Dar şi conştient că sunt la vârsta la care tot ce mănânci se vede. Prin urmare, încerc să găsesc un echilibru. În weekeduri, îmi fac poftele, iar în timpul săptămânii mă bazez pe mâncăruri bogate în proteine”, spune Alexandru. Nici de la dulciuri nu se poate abţine. Ele au un loc special în alimentaţia lui, cel puţin o dată la câteva zile. 

Brioşe cu legume

simeon stalpnicul png

Într-una din emisiunile lui, Alexandru ne arată cât de uşor poţi să pregăteşti un mic dejun genial, apelând la ce ai prin frigider. El a folosit: 5 ouă de ţară, ceapă verde şi roşie, ciuperci, broccoli, spanac, ardei gras roşu, caşcaval, sare şi piper. Se ia o tavă de brioşe, se stropeşte cu puţin ulei, apoi se pun în compartimente câte 3 tipuri de ingrediente, combinate după pofta inimii: ceapă roşie cu ardei gras şi spanac, broccoli cu caşcaval, ciuperci cu ceapă verde etc. Toate tocate mărunt. Peste ele, torni apoi ouăle bătute până umpli formele şi dai la cuptor (180 de grade) pentru 30 de minute. Brioşele acestea se servesc cu pâine prăjită stropită cu ulei de măsline. 

image
image
image
image
image
image
image png
banner zurli png
casa adela popescu colaj jpg
banner catalin dobrescu oana radu png
tavi clonda si gabriela cristea e1676360535995 jpg
banner rona hartner png
banner madalin ionescu png
banner denisa manelista png
image
actualitate.net
image
actualitate.net