Ce spune Ada Solomon, primul producător român nominalizat la Oscar, despre implicarea artiștilor în politică

Ultima actualizare:

    Protestele au ajuns și la BerlinaleFoto: captură video
Protestele au ajuns și la BerlinaleFoto: captură video

Ada Solomon (48 de ani) este primul producător român de film nominalizat la Oscar, ea intră în cursă la categoria cel mai bun lungmetraj străin, mulțumită producției ”Toni Erdmann”. Cu o experienţă de peste 20 de ani în industria filmului, peliculele produse de ea au primit numeroase distincții în cele mai prestigioase evenimente de gen. Într-un interviu acordat agenției de presă News.ro, producătoarea a mărturisit că vocile artiștilor ar trebui folosite și pentru mesajele politice, pentru că sunt auzite mai ușor decât cele ale cetățeanului obșinuit

„Nu ştiu cât influenţează. Consider că artistul este cetăţean şi, ca orice cetăţean, cred că trebuie să se exprime. Probabil că vocile artiştilor sau ale formatorilor de opinie dintr-un domeniu sau altul se aud mai bine decât ale cetăţeanului obişnuit – iar asta cred că e de datoria noastră, atâta notorietate câtă avem, pentru că, să fim serioşi, se aude ce fac eu într-o zonă mititică a unuia, în niciun caz la nivel macro. Am experienţe – mă recunoaşte lumea când spun ceva pe Facebook, dacă dau un interviu şi el e partajat în social media, dar dacă ajung la spital şi vorbesc despre filmele pe care le-am făcut, niciunul dintre medici sau din personal habar nu are despre ce vorbesc. Acolo nu însemn nimic. Aşa cum nu însemn nimic în satele în care filmăm sau în micile localităţi pe care le vizitez de plăcerea mea de a descoperi în continuare ţara şi lucrurile minunate care se petrec în continuare aici. E foarte puţin. Dar, sigur, a încerca să spui e mult mai mult decât a tăcea. A tăcea însemană a confirma, tacit, o seamă de lucruri. Atâta vreme cât te exprimi, există o şansă. Cât de mare e ea, aici e greu de spus şi  nu sunt cea mai optimistă, altfel, fiind o persoană foarte optimistă”, a declarat Ada Solomon, pentru news.ro.

Ea a mai precizat că: „Nu cred că artistul poate să trăiască în afara cetăţii, nu cred în artă pentru artă. Cred că orice fel de act artistic are un mesaj şi o poziţie socio-politică, până la urmă, şi că oricât am vrea să ne furişăm după altarul artei care e intangibil, el nu e. Artiştii trăiesc într-o societate, în nişte valori culturale şi, implicit, sociale. Nu se poate face abstracţie. Această poziţie de a spune ”eu sunt artist, pe mine nu mă interesează politica” e deja o poziţie politică. ”Eu stau deoparte, eu nu mă amestec în viaţa cetăţii” – nu-i aşa. Te amesteci. În momentul în care ai această poziţie, deja ai făcut o declaraţie politică, pentru că eşti o persoană publică de un nivel sau altul. Pe de altă parte, sunt un om curios şi, sper, echilibrat, nu-mi plac excesele, fanatismul de niciun fel, de orice parte ar fi. Nu cred că lucrurile sunt vreodată în alb şi negru, nu cred că există societatea perfectă ori liderul perfect. Cred că fiecare are plusuri şi minusuri şi cred că societatea civilă e acolo tocmai ca să le puncteze, că oamenii într-adevăr oneşti ar trebui să audă şi să spună ”am greşit”. Cred că cel mai puternic om din lume e cel care ştie să spună ”am greşi, mulţumesc că mi-aţi atras atenţia”. O fac şi eu, în echipă. Mi s-a întâmplat să fac greşeli în carieră şi faptul că eram în poziţia decizătorului într-un proiect nu înseamnă că n-am spus ”da, am greşit, vă rog să mă iertaţi” oricui care mi-a argumentat convingător de ce X sau Y decizie e o greşeală.”

La ceremoniile de premiere de la Berlinală, directorul festivalului a făcut referire la mai multe dintre lucrurile care se petrec acum în lume, inclusiv la România. A existat acel protest al cineaştilor, pe covorul roşu. Ada Solomon a mărturisit că, pentru că nu putea fi duminică în Piața Victoriei, și-a dorit foarte mult să spună ceva acolo: „Am propus organizatorilor Festivalului de la Berlin să ne permită acel mic moment. Răspunsul a fost pozitiv, cu tot sprijinul. Există un întreg protocol acolo. Este şi motivul pentru care a fost prezent alături de noi directorul de programe al Berlinalei. Impactul a fost foarte mare. Din fericire, noi nu suntem în situaţia Iranului, a Siriei, sunt şi lucruri mai grave, dar asta nu înseamnă că ceea ce e aproape de noi e o bagatelă.”

Ada Solomon lucrează de 20 de ani în cinematografie


    Ada Solomon a produs o serie de scurtmetraje şi este câștigătoare a numeroase premii internaționaleFoto: cinemagia.ro
Ada Solomon a produs o serie de scurtmetraje şi este câștigătoare a numeroase premii internaționaleFoto: cinemagia.ro

Ada Solomon lucrează de peste 20 de ani în domeniul cinematografiei și este unul dintre cei mai activi cineaști din Noul Cinema Românesc, atât ca producător, cât și ca distribuitor de film și manager de cinema.

Înainte de a înființa HiFilm Productions în 2004, a colaborat cu parteneri internaționali, la proiecte precum Callas Forever (Franco Zeffirelli) sau Offset (Didi Danquart).La HiFilm, Ada a produs o serie de scurtmetraje, câștigătoare a numeroase premii internaționale: Marilena de la P7 (Cristian Nemescu), Lampa cu căciulă (Radu Jude) și Renovare (Paul Negoescu); lungmetraje de debut: Cea mai fericită fată din lume (Radu Jude), Felicia înainte de toate (Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu), O lună în Thailanda (Paul Negoescu) sau documentarele lui Alexandru Solomon – Cold Waves – Război pe calea undelor, Kapitalism – rețeta noastră secretă. Ada Solomon este fondatorul și directorul Festivalului de Film NexT înființat în memoria lui Cristian Nemescu și Andrei Toncu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net